Mont-Blanc

Un alpinist român a murit miercuri, 5 august 2009, în masivul Mont-Blanc din Alpii francezi, la 4000 de metri altitudine.

 
Sunt locuri care, de îndată ce ţi se lipesc de suflet, nu te mai lasă să fii omul de până atunci. Ţi se reflectă în ochi şi ţi se destind în zâmbet. Persoanele-albume de fotografii trăiesc în lumea poveştilor reale, dar la timpul trecut, poveşti în care joacă mereu roluri de oameni mai tineri şi mai vii. În decorul lucrurilor care “s-au întâmplat dar n-au durat” nu ţi-e niciodată teamă sau greu. Nu ştii cum să inspiri mai multă viaţă. Pentru că îţi dai seama că sensul a tot ceea ce ne înconjoară este undeva ascuns, dar acolo. Şi nu mai ai nevoie de nimic altceva. Şi nu mai trebuie să inventezi poveşti pentru a nu vedea cenuşiul din jur. Chiar poţi…să nu te gândeşti la nimic. Doar să te simţi ireal.

Mont-Blanc-ul meu a existat. Nu a fost o poveste. Nu a mai fost nevoie să pretind, să colorez, să ies din mine. A venit aşa, cu verde şi albastru, cald şi frig, cu viteză mare şi aer puţin…poate şi cu un fel de ameţeală imposibil de categorisit (genul acela care te face tăcut dintr-o dată), cu drumul lung cu el pe care îl visasem cândva şi care se întâmplase, nesperat.

E suficient un moment de neatenţie. Pentru că ceea ce se întâmplă nu e un vis din care să te trezeşti întotdeauna la timp. E real. Când ceva real pare un vis nu poţi greşi. Pentru că nu există mod de a o lua de la capăt, pe acelaşi drum.

Am vrut să rămân acolo. Departe de tot ce mă apăsa în lumea asta de jos, departe de lupta pentru a trăi şi de nevoia de a demonstra. Am cuprins lacom toată culoarea cu privirea şi am inhalat cât am putut de adânc mirosul de munte. Să-mi ajungă cât pentru o viaţă.

Multă vreme n-am înţeles că, de fapt, mă întorsesem. Că devenisem unul dintre oamenii-albume de fotografii, rulate la nesfârşit, pe dinăuntru. Singurul mod de a alina durerea căderii.

Alpinistul român nu se mai întoarce. În vârful Alpilor, îşi trăia propria poveste de fericire. În mijlocul imaginilor reale, nu al celor din suflet. Şi ştiu sigur că nu a simţit căderea. Într-un vis nu are cum să ţi se întâmple nimic rău.