Comments on: Drum fără prioritate

By: Anda

Anda — Sun, 06 Dec 2009 23:17:21 +0000

Daniel, m-ai facut sa privesc situatia si invers (pentru ca am ceva dubii legate de capacitatea barbatilor de a se indragosti). De cele mai multe ori, faptul ca suntem cu cineva (sau pur si simplu gandul la cineva) ne face sa vrem mai mult de la noi insine. Si cand, trist, persoana cu pricina dispare din viata noastra, ne ia si forta, si visele…pana cand apare gandul la altcineva si tot asa. E frumos ca nu te multumesti cu putin. Oamenii de felul asta sunt foarte rari, si nu dintre cei mai fericiti. Dar macar fac totul cu intensitate.
Singuri suntem, clar, singuri. Putem atinge un grad inalt de implinire, dar fericiti nu cred ca putem fi (asta daca avem ghinionul sa fi fost fericiti cu cineva in trecut si sa avem termen de comparatie). Toata lumea cred ca se afla in cautarea a…ceva.

By: daniel

daniel — Sun, 06 Dec 2009 00:24:54 +0000

In urma cu un an am cunoscut o fata. Era atat de complicata incat m-a facut sa ma indragostesc de ea, chiar daca ne desparteau cateva sute de km.- ea in bucuresti, eu in arad. Am avut perioade in care vorbeam zilnic pe mess, si orice probleme as fi avut peste zi, cand ma intreba “cum ti-a fost ziua?” ma inseninam si zambeam, si ma simteam oarecum fericit. Sentimentul ca cineva se gandeste la mine, ca cineva e interesat de sentimentele mele… cu toate ca era o intrebare banala, la care nu cred ca astepta neaparat un raspuns detaliat, imi dadea putere sa continui. Pana sa o cunosc pe ea doar supravietuiam, insa dupa ce am cunoscut-o am inceput sa-mi doresc viata. Din discutiile noastre, lungi si dese, eu am inteles ca nu e pregatita sa ne intalnim, si eram dispus sa astept, sa astept pana… dar ea a inteles ca suntem doar doi buni prieteni care ne sustinem reciproc in momentele grele. In naivitatea mea credeam ca isi doreste un viitor alaturi de mine, si am inceput sa-mi doresc sa fiu un om mai bun. Am inceput sa lucrez din nou la “perfectionarea personala”. Doream sa fiu “demn” de ea, sa fiu o parte puternica a viitorului cuplu pe care speram sa-l formam. Incepusem sa-mi organizez viata in functie de ea oarecum. Speram sa reusesc cat de curand sa pictez ceva extraordinar, ceva care sa ma faca “celebru”; sau sa scriu una dintre cartile pe care visasem sa le scriu candva; sau sa devin campion la karate, sau culturism… toate astea ca sa o fac mandra de mine, ca sa o impresionez, ca sa ii arat cat sunt de “bun”… Intr-o zi mi-a zis ca se intalneste cu cineva. Brusc totul s-a daramat in jurul meu. Am ramas fara sprijin, si fara motivatie. Am suferit mult. Am suferit mult pentru ca de obicei imi place sa ma implic in ceea ce fac, sau, daca nu ma tot implica renunt repede. Din aceasta cauza ajung sa iubesc intens, dar si sa sufar intens cand sunt dezamagit- dezamagit de imprejurari, sau de “viata”. Niciodata nu consider ca un om ma poate dezamagi, pentru ca nu cred ca ne putem controla sentimentele. Acum continui sa-mi caut jumatatea, pentru ca eu cred ca fiecare avem asa ceva- singuri nu putem forma un intreg, singuri suntem SINGURI. Oricat ne-am perfectiona, singuri nu ne vom simti niciodata impliniti. Cautand si incercand putem fi si foarte dezamagiti de multe ori, dar numai asa vom ajunge “la destinatie”: cautand. Dupa ce am cunoscut-o pe aceasta fata “complicata” si am realizat ca m-am inselat mi-am zis ca poate nu sunt destul de “bun” pentru o astfel de femeie, si ca ar trebui sa “cobor” la cele “simple”. Imaginandu-mi viitorul alaturi de o astfel de femeie, “simpla”, m-a cuprins plictiseala inca dinainte de a incepe o relatie cu vre-una si mi-am zis ca nu ar trebui sa imi permit sa ma multumesc cu asa ceva, ca nu ar trebui sa las nerabdarea sau lasitatea sa-mi distruga viitorul. Voi continua sa caut, chiar daca voi mai avea parte de dezamagiri, chiar daca o sa ma mai insel si o imi visez viitorul alaturi de femei nepotrivite.
Cum sa nu mai vreau sa ma indragostesc, cand singur totul pare lipsit de sens?

By: Anda

Anda — Sun, 06 Dec 2009 00:23:53 +0000

Eu nu mai am rabdare cu nici un fel de nehotarati. Imi tot spun ca, mai tanara fiind, nu aveam destula minte. Sau poate imi doream prea mult sa ma casatoresc si sa “aiba cineva grija de mine” (ceea ce nu mai e cazul, in prezent).
Cat despre drum, l-as lasa semnalizat asa cum e, sau cum se percepe a fi, macar voi sti cu siguranta ca, in cazul in care s-ar incumeta vreunul sa il parcurga pana la capat, individul chiar merita sa-mi schimb directia pentru el.

By: roxanab

roxanab — Sat, 05 Dec 2009 22:04:33 +0000

drumuri fara prioritatate !!!!suuper ! cam asa au fost si drumurile batute de barbatii din viata mea , catre mine . de fapt , asta era scuza pe care la un moment dat, fiecare mi/a servit/o . nu era nici un morman mare de pamant in mijlocul drumului, si nici gropi adanci de netrecut , care sa/l faca impracticabil . dar au existat intodeauna , la ei , o lipsa de combustibil ( ups, iar au uitat sa puna suficienta benzina in rezervor , care sa le permita sa ajunga la destinatie ) si , daaaa, au mai existat o colectie intreaga de pantofi fini , de fitze , cumparati cu bani grei ( de la mama , de la tata , ce mai conteaza ) pe care distinsii domni nu/ i puteau sacrifica pe un drum care nu intrunea standardele de calitate europeana in materie de pavaje . deh , de unde dale ??
cateodata , ma gandesc sa mut semnul mai incolo , ca poate /poate , va veni vreu curajos mai aproape de sufletul meu si va vedea , prin desisul copacilor de pe marginea drumului , poiana insorita si plina de lumina , si dragoste , si dor din sufletul meu . dar , ma dezarmeaza ideea ca, poate , pe drumul aranjat si comod pe care l/as face , ar fi timp suficient ca potentialii calatori sa constate ca prea e usor de parcurs , si prea comod , si deh , ei ce mai au de cucerit? si sa se intoarca .

By: Anda

Anda — Thu, 03 Dec 2009 20:54:05 +0000

Nu cred ca exista cineva anume pentru fiecare, Dorulet…sau poate doar la un moment dat, pentru o perioada…prea ne schimbam, noi si sufletele noastre, pentru a fi capabili sa ne gasim o radiografie similara…Dar, daca exista “cineva anume”, atunci in mod sigur nu exista “prea tarziu”. Cred cu tarie ca toate neimplinirile, toate cautarile fara folos, toate of-urile inimii se pot sterge, ca si cand n-ar fi fost, intr-o singura noapte, intr-o singura dimineata…Mi s-a intamplat…chiar de ziua mea…

By: Anda

Anda — Thu, 03 Dec 2009 20:49:12 +0000

Sunt asa de utile perioadele de liniste uneori, Juztine…nu stiu daca e linistea dinaintea furtunii sau dintre doua furtuni sau, poate, steagul rosu nu va mai fi ridicat nicicand…Sigur ca la prima adiere mai serioasa incepem sa mai renuntam benevol la preocuparile care faceau deliciul singuratatii. Din pacate sau din fericire, e nevoie de mult mai mult decat de o ploaie usoara…

By: dorulet

dorulet — Thu, 03 Dec 2009 20:05:34 +0000

N-ar trebui sa-mi caut scuze pentru ceea ce simt! Imi place tare cum suna ,parca ma si pot privi in oglinda ,asa cu un colt de privire .Anda,cred ca pentru fiecare exista ,,cineva anume”!Ravasitor e insa cand pe ,,acel” il intalnesti prea tarziu,atunci cand nu exista alternative.cand in viata ta nu mai e loc de povesti.Si atunci se face frig si zadarnic ,si ai mare nevoie de tot felul de pastile, de toate culorile curcubeului !

By: juztine

juztine — Thu, 03 Dec 2009 19:22:58 +0000

eh, liniste…cine vrea cu adevarat liniste? sunteti prea dezamagite pentru moment, in clipa in care va apare un “el” si n-o sa mai fie patrat, ci o alta forma geometrica mai prietenoasa, n-o sa mai vorbiti de liniste si de posibilitatea de a face toate acele lucruri minunate care fac deliciul vietii intr-unul singur si care nu sunt intotdeauna asa de delicioase cum am vrea noi sa le facem sa para…

By: Anda

Anda — Wed, 02 Dec 2009 22:39:02 +0000

Cumpariluzii, care din ele ca am fost destul de prolifica Despre indragosteala? Pai nu-i mai bine sa fii…linistit?!

By: Anda

Anda — Wed, 02 Dec 2009 22:37:30 +0000

Danuta, ma bucur sa te gasesc aici. Stii, mie mi s-a “reprosat” de cateva ori ca am o parere prea buna despre mine, ceea ce m-a socat. Sincer, mi se pare ca nu prea dau doi bani, dar mai fac si eu o ironie-doua ca sa imi fie mai usor. Sau…poate din felul in care aleg, in viata, in profesie, in pasiuni, transpare acest lucru. Cine stie…oricum, mai bine sa fiu considerata aroganta decat fleata.
Habar n-am din ce unghi privesc barbatii, dar in mod sigur din altul. Si, si mai sigur, in general nu le plac complicatiile. O prietena mi-a zis recent ca ma chinui sa inghesui in cercul povestilor mele orice patrat intalnesc. Poate nu exista “omul potrivit” pentru nimeni. De asta mereu rotunjesc patrate.