Cum să trăieşti până în 2010 (cel puţin)

Statisticile sociologice şi psihologice arată că Sărbătorile, Revelionul sau ziua de naştere nu sunt deloc prielnice oamenilor singuri. Îi fac să se simtă marginalizaţi, excluşi, neadaptaţi, ciudaţi, străini, să-şi dorească să fie “în rândul lumii”, acceptaţi, normali, iubiţi… Creşte rata sinuciderilor, a depresiilor, a abuzului de substanţe care mai dau un uşor ton violet existenţei terne din cele 360 şi ceva de zile. Devine destul de greu să îţi vezi de preocupările tale care (nu-i aşa?!) îţi umplu zilele şi sufletul de mulţumire, într-un fel seren pe care nici unul din cei cu (deja) doi copii pe cap nu l-ar înţelege, dacă în magazine e aglomeraţie şi nu mai găseşti cele câteva produse de care eşti (vinovat) dependent, White Christmas îţi urlă în urechi din noiembrie când încă porţi sacou, pe străzi n-ai unde parca, la serviciu trebuie să lucrezi şi în locul celor care şi-au luat taman acu’ cele două săptămâni de concediu (să petreacă în sânul familiei cea mai fe-ri-ci-tăăă perioadă a anului, în care dăruim şi redevenim copii etc.) şi toată lumea te întreabă ce faci de Sărbători, ce cadouri ai luat şi unde vei celebra Revelionul (also known as noaptea dintre ani).

La Ştiri vezi că băncile, poşta şi hipermarket-urile vor fi închise în anumite zile (dacă ţi se face poftă taman atunci de îngheţată cu praline şi migdale?!), că din Laponia Moşul a dat bice renilor şi, imediat, că îmbuibaţii cu sarmale au fost spitalizaţi în număr record. Până şi pe Mediafax cea mai recentă veste politică are data de ieri şi ora prânzului. Mai că-ţi vine să te sinucizi. De plictiseală. Nicidecum din dorinţa de integrare. Socială.

Cât despre sinucigaşii singuratici, cred că îşi consumă timpul ineficient aşteptând ca cineva să apară şi să ia asupra lui/ei furnizarea fericirii, îndeplinirea planurilor, desăvârşirea viselor. Şi, pentru început, schimbarea etichetei “1 persoană”. Probabil stau cu lumânarea aprinsă, se uită la Love Story sau la Casablanca (şi la alte filme în care n-a fost să fie), privesc oftând luminile din vecini, se plimba singuri în noapte prin locuri “ştiute numai de ei” şi reascultă piesele de pe CD-ul Povestea noastră. Aşa, ca să fie mai dureroasă neîmplinirea şi să pară mai nedreaptă povara. A dracului viaţă, m-a lăsat fără pereche!

Păi…nu aşa se face. Pierdem timp preţios, timp de investit în oameni care contează, care ne vor în preajma lor, pentru care suntem importanţi. Cum ar putea fi Crăciunul alături de părinţi o obligaţie, cum am putea prefera să stăm singuri, aşteptând o ipotetică atenţie din neant, temându-ne că şansa ar putea să vină la uşă şi să nu ne găsească acasă, când sunt prieteni vechi care îşi doresc să ne vadă şi care ne oferă cadourile visate fără să pretindă nimic în schimb? Doar pentru că…suntem. (Nici o grijă. Poţi rata norocul care îţi bate la uşă şi dacă eşti la duş.) Într-o zi vom descoperi că nu mai avem cui să oferim timpul acesta preţios, pe care acum îl petrecem plângându-ne de milă. Abia când oamenii care ne iubesc necondiţionat şi ne cunosc cu adevărat nu vor mai fi (nu atât de mulţi, nu la fel de aproape) vom înţelege ce înseamnă să fii singur. Nu e sinonim cu  ”fără pereche”.

Obişnuiam să întregesc mulţimea celor care considerau Revelionul şi ziua de naştere cele mai triste din an. Acum însă, mulţumită unor economii considerabile şi extrem de motivate, de ziua mea deschid ochii într-una din metropolele lumii. Iar pentru Revelion, dacă tot sunt single şi urăsc anotimpul rece, refuz să mai iau parte la “distracţii” montane care se întind pe câteva zile şi presupun un drum lung (şi, probabil, vreo 2-3 necuplaţi cărora trebuie să le ţin companie) şi nu vreau nici la restaurant, întrucât nu rezist să mănânc într-una şi să dansez Braşoveanca sau Lambada (plus achiziţie de rochie, pantofi şi poşetă, cam greu de folosit altădată întrucât îmi vor aminti for ever de tipul supraponderal şi chel care molfaia în faţa mea cotlete de berbecuţ).

Aştept să-mi vină o idee inedită sau aleg cea mai trăznită propunere din cele primite până atunci. Sau, pur si simplu, constat doar alunecarea uşoară într-un alt an, mereu cel mai bun. Din ianuarie, până şi Mediafax-ul revine la fluxul normal de ştiri, ceea ce înseamnă că…am supravieţuit.