Cum să trăieşti până în 2010 (cel puţin)
Posted by Anda on Dec 28, 2009 in Viaţa reală | 62 comments
Statisticile sociologice şi psihologice arată că Sărbătorile, Revelionul sau ziua de naştere nu sunt deloc prielnice oamenilor singuri. Îi fac să se simtă marginalizaţi, excluşi, neadaptaţi, ciudaţi, străini, să-şi dorească să fie “în rândul lumii”, acceptaţi, normali, iubiţi… Creşte rata sinuciderilor, a depresiilor, a abuzului de substanţe care mai dau un uşor ton violet existenţei terne din cele 360 şi ceva de zile. Devine destul de greu să îţi vezi de preocupările tale care (nu-i aşa?!) îţi umplu zilele şi sufletul de mulţumire, într-un fel seren pe care nici unul din cei cu (deja) doi copii pe cap nu l-ar înţelege, dacă în magazine e aglomeraţie şi nu mai găseşti cele câteva produse de care eşti (vinovat) dependent, White Christmas îţi urlă în urechi din noiembrie când încă porţi sacou, pe străzi n-ai unde parca, la serviciu trebuie să lucrezi şi în locul celor care şi-au luat taman acu’ cele două săptămâni de concediu (să petreacă în sânul familiei cea mai fe-ri-ci-tăăă perioadă a anului, în care dăruim şi redevenim copii etc.) şi toată lumea te întreabă ce faci de Sărbători, ce cadouri ai luat şi unde vei celebra Revelionul (also known as noaptea dintre ani).
La Ştiri vezi că băncile, poşta şi hipermarket-urile vor fi închise în anumite zile (dacă ţi se face poftă taman atunci de îngheţată cu praline şi migdale?!), că din Laponia Moşul a dat bice renilor şi, imediat, că îmbuibaţii cu sarmale au fost spitalizaţi în număr record. Până şi pe Mediafax cea mai recentă veste politică are data de ieri şi ora prânzului. Mai că-ţi vine să te sinucizi. De plictiseală. Nicidecum din dorinţa de integrare. Socială.
Cât despre sinucigaşii singuratici, cred că îşi consumă timpul ineficient aşteptând ca cineva să apară şi să ia asupra lui/ei furnizarea fericirii, îndeplinirea planurilor, desăvârşirea viselor. Şi, pentru început, schimbarea etichetei “1 persoană”. Probabil stau cu lumânarea aprinsă, se uită la Love Story sau la Casablanca (şi la alte filme în care n-a fost să fie), privesc oftând luminile din vecini, se plimba singuri în noapte prin locuri “ştiute numai de ei” şi reascultă piesele de pe CD-ul Povestea noastră. Aşa, ca să fie mai dureroasă neîmplinirea şi să pară mai nedreaptă povara. A dracului viaţă, m-a lăsat fără pereche!
Păi…nu aşa se face. Pierdem timp preţios, timp de investit în oameni care contează, care ne vor în preajma lor, pentru care suntem importanţi. Cum ar putea fi Crăciunul alături de părinţi o obligaţie, cum am putea prefera să stăm singuri, aşteptând o ipotetică atenţie din neant, temându-ne că şansa ar putea să vină la uşă şi să nu ne găsească acasă, când sunt prieteni vechi care îşi doresc să ne vadă şi care ne oferă cadourile visate fără să pretindă nimic în schimb? Doar pentru că…suntem. (Nici o grijă. Poţi rata norocul care îţi bate la uşă şi dacă eşti la duş.) Într-o zi vom descoperi că nu mai avem cui să oferim timpul acesta preţios, pe care acum îl petrecem plângându-ne de milă. Abia când oamenii care ne iubesc necondiţionat şi ne cunosc cu adevărat nu vor mai fi (nu atât de mulţi, nu la fel de aproape) vom înţelege ce înseamnă să fii singur. Nu e sinonim cu ”fără pereche”.
Obişnuiam să întregesc mulţimea celor care considerau Revelionul şi ziua de naştere cele mai triste din an. Acum însă, mulţumită unor economii considerabile şi extrem de motivate, de ziua mea deschid ochii într-una din metropolele lumii. Iar pentru Revelion, dacă tot sunt single şi urăsc anotimpul rece, refuz să mai iau parte la “distracţii” montane care se întind pe câteva zile şi presupun un drum lung (şi, probabil, vreo 2-3 necuplaţi cărora trebuie să le ţin companie) şi nu vreau nici la restaurant, întrucât nu rezist să mănânc într-una şi să dansez Braşoveanca sau Lambada (plus achiziţie de rochie, pantofi şi poşetă, cam greu de folosit altădată întrucât îmi vor aminti for ever de tipul supraponderal şi chel care molfaia în faţa mea cotlete de berbecuţ).
Aştept să-mi vină o idee inedită sau aleg cea mai trăznită propunere din cele primite până atunci. Sau, pur si simplu, constat doar alunecarea uşoară într-un alt an, mereu cel mai bun. Din ianuarie, până şi Mediafax-ul revine la fluxul normal de ştiri, ceea ce înseamnă că…am supravieţuit.
62 Comments
Leave a Comment
La Multi Ani, doamna Florentina Murgoci, va multumesc pentru gandurile bune si va doresc ca, in noul an, sa va bucurati sufletul si mintea numai cu lucruri splendide!
de cate ori ma desprind emotional de cate un barbat si redevin ceea ce am fost de la bun inceput – adica o persoana libera, imi dau seama ce pacoste este sa te implici in cate o relatie, sa dai gres si sa suferi. ajungi sa ai momente in care spui, la fel ca rodelsia, ca ai obosit sa mai speri. dar ce anume nu mai speri?!? de ce trebuie totul sa aiba legatura cu iubirea si atentia unui barbat?! cum poti sa fii viu si sa nu iti mai doresti ceva doar pentru ca esti single?!? ideea in sine pare nitel absurda – ca doar nu iti vine totul de la un singur om, barbatul e doar o parte din viata unei femei, nu intreg universul! unde sunt proiectele voastre personale, visele, prietenii (care, dupa parerea mea, sunt de 10 ori mai buni decat iubitii, pentru ca iti ofera constant atentie, grija, iubire), unde este viata voastra de va simtiti atat de singure si de ce este singuratatea o povara?!
ps: La multi ani!
Juztine, you read my mind…
Juztine, prieteni…uuu…intram pe un teren minat
Buna seara Anda
Cumpariluzii
Buna seara
Terenul minat fiind…?
“prietenii (care, dupa parerea mea, sunt de 10 ori mai buni decat iubitii, pentru ca iti ofera constant atentie, grija, iubire). ”
Nu prea pot sa inteleg fraza de mai sus. Apropo de crez . Nu exista prieteni. Sunt amicitii. Amici cu care faci diferite lucruri. Cred ca am ajuns sa ridicam rangul de prietenie mai usor decat mi-as fi imaginat. Si singurul prieten pe care il vad, este omul de langa tine. Ala care simte langa tine. Prietenii ofera constant atentie, grija, iubire . IAr iubitii nu. Ori sunt eu barbatul perfect
, ori Justine s-a indragostit numai de haimanale 
Cumpariluzii
Nu sunt de acord. Eu am prieteni. Putini, dar am. Adevarati. Omul de langa tine…pleaca sau vine…daca ii mai pui in carca si atentia, grija si iubirea (constante), poate isi dubleaza viteza de indepartare. Cred ca singura varianta posibil castigatoare e sa te simti complet si fara cineva anume. Si, daca intr-adevar apare cineva, asta va fi asa, ca un fel de bonus din partea vietii.
Sau, ma rog, poate am avut parte doar de haimanale. Sau am vrut/vreau prea mult sa gasesc barbatul perfect.
Anda… unde te-ai incadra ? Love is a friendship on fire sau a beautiful friendship is more than love ..?
Cumpariluzii
cumpariluzii, eu nu am spus ca iubitii nu iti ofera si grija, atentie, iubire. doar ca iti ofera pe langa astea si altele – momente de neatentie, lipsa de grija si de iubire. pana si cei care se iubesc foarte mult se mai cearta. ceea ce inseamna nu ca am iubit doar haimanale, ci niste oameni normali care, din pacate, nu au fost tot timpul langa mine cand as fi avut nevoie. prietenii mei insa au fost! iar cei care n-au fost – nu mai sunt prietenii mei. nu stiu cum este prietenia intre barbati – dar femeile au prietene cu care pot discuta orice, care iti sunt alaturi si in momentele grele, cu care poti sa nu vorbesti jumatate de an, si cand le revezi nu s-a schimbat nimic. barbatii vin si pleaca, cei mai multi dintre ei.
Cumpariluzii, fiecare alege acel ceva de care n-a avut parte suficient. So, I’ll go for love…
Juztine, sa stii ca si prietenele mai vin si pleaca, in special daca se casatoresc si au copii. Nu intentionat, pur si simplu viata lor e alta, nu mai au loc, timp…Nu le judec si nici nu le invidiez, pentru ca mie imi place viata mea. Mi-ar fi insa mai bine sa am in preajma mai multi oameni asemeni mie. Dar vezi tu…oamenii nu prea pot sta singuri. Se casatoresc, au copii etc.
Anda ?
Cumpariluzii
Hei, mi-ai lipsit…