Cum să trăieşti până în 2010 (cel puţin)
Posted by Anda on Dec 28, 2009 in Viaţa reală | 62 comments
Statisticile sociologice şi psihologice arată că Sărbătorile, Revelionul sau ziua de naştere nu sunt deloc prielnice oamenilor singuri. Îi fac să se simtă marginalizaţi, excluşi, neadaptaţi, ciudaţi, străini, să-şi dorească să fie “în rândul lumii”, acceptaţi, normali, iubiţi… Creşte rata sinuciderilor, a depresiilor, a abuzului de substanţe care mai dau un uşor ton violet existenţei terne din cele 360 şi ceva de zile. Devine destul de greu să îţi vezi de preocupările tale care (nu-i aşa?!) îţi umplu zilele şi sufletul de mulţumire, într-un fel seren pe care nici unul din cei cu (deja) doi copii pe cap nu l-ar înţelege, dacă în magazine e aglomeraţie şi nu mai găseşti cele câteva produse de care eşti (vinovat) dependent, White Christmas îţi urlă în urechi din noiembrie când încă porţi sacou, pe străzi n-ai unde parca, la serviciu trebuie să lucrezi şi în locul celor care şi-au luat taman acu’ cele două săptămâni de concediu (să petreacă în sânul familiei cea mai fe-ri-ci-tăăă perioadă a anului, în care dăruim şi redevenim copii etc.) şi toată lumea te întreabă ce faci de Sărbători, ce cadouri ai luat şi unde vei celebra Revelionul (also known as noaptea dintre ani).
La Ştiri vezi că băncile, poşta şi hipermarket-urile vor fi închise în anumite zile (dacă ţi se face poftă taman atunci de îngheţată cu praline şi migdale?!), că din Laponia Moşul a dat bice renilor şi, imediat, că îmbuibaţii cu sarmale au fost spitalizaţi în număr record. Până şi pe Mediafax cea mai recentă veste politică are data de ieri şi ora prânzului. Mai că-ţi vine să te sinucizi. De plictiseală. Nicidecum din dorinţa de integrare. Socială.
Cât despre sinucigaşii singuratici, cred că îşi consumă timpul ineficient aşteptând ca cineva să apară şi să ia asupra lui/ei furnizarea fericirii, îndeplinirea planurilor, desăvârşirea viselor. Şi, pentru început, schimbarea etichetei “1 persoană”. Probabil stau cu lumânarea aprinsă, se uită la Love Story sau la Casablanca (şi la alte filme în care n-a fost să fie), privesc oftând luminile din vecini, se plimba singuri în noapte prin locuri “ştiute numai de ei” şi reascultă piesele de pe CD-ul Povestea noastră. Aşa, ca să fie mai dureroasă neîmplinirea şi să pară mai nedreaptă povara. A dracului viaţă, m-a lăsat fără pereche!
Păi…nu aşa se face. Pierdem timp preţios, timp de investit în oameni care contează, care ne vor în preajma lor, pentru care suntem importanţi. Cum ar putea fi Crăciunul alături de părinţi o obligaţie, cum am putea prefera să stăm singuri, aşteptând o ipotetică atenţie din neant, temându-ne că şansa ar putea să vină la uşă şi să nu ne găsească acasă, când sunt prieteni vechi care îşi doresc să ne vadă şi care ne oferă cadourile visate fără să pretindă nimic în schimb? Doar pentru că…suntem. (Nici o grijă. Poţi rata norocul care îţi bate la uşă şi dacă eşti la duş.) Într-o zi vom descoperi că nu mai avem cui să oferim timpul acesta preţios, pe care acum îl petrecem plângându-ne de milă. Abia când oamenii care ne iubesc necondiţionat şi ne cunosc cu adevărat nu vor mai fi (nu atât de mulţi, nu la fel de aproape) vom înţelege ce înseamnă să fii singur. Nu e sinonim cu ”fără pereche”.
Obişnuiam să întregesc mulţimea celor care considerau Revelionul şi ziua de naştere cele mai triste din an. Acum însă, mulţumită unor economii considerabile şi extrem de motivate, de ziua mea deschid ochii într-una din metropolele lumii. Iar pentru Revelion, dacă tot sunt single şi urăsc anotimpul rece, refuz să mai iau parte la “distracţii” montane care se întind pe câteva zile şi presupun un drum lung (şi, probabil, vreo 2-3 necuplaţi cărora trebuie să le ţin companie) şi nu vreau nici la restaurant, întrucât nu rezist să mănânc într-una şi să dansez Braşoveanca sau Lambada (plus achiziţie de rochie, pantofi şi poşetă, cam greu de folosit altădată întrucât îmi vor aminti for ever de tipul supraponderal şi chel care molfaia în faţa mea cotlete de berbecuţ).
Aştept să-mi vină o idee inedită sau aleg cea mai trăznită propunere din cele primite până atunci. Sau, pur si simplu, constat doar alunecarea uşoară într-un alt an, mereu cel mai bun. Din ianuarie, până şi Mediafax-ul revine la fluxul normal de ştiri, ceea ce înseamnă că…am supravieţuit.
62 Comments
Leave a Comment
M-am bucurat sa am unde sa merg, m-am bucurat sa am parinti care inca imi mai impacheteaza cadouri si mi le pun sub brad, parinti care, chiar daca m=au simtit trista-agitata-nefericita, nu m-au intrebat nimic si mi-au zambit mereu…
Acum a trecut Craciunul, si vine “noaptea dintre ani”. Pe care cred ca o voi contempla, cu cat mai putina agitatie. Anda, nu am nici o idee inedita, sau traznita, dar te astept oricand la mine. E cald, ceaiul e bun, sampania (de ce nu?) la fel, chiar daca masa nu mi-e plina de “specialitati” hipercolesterolice…
Anda, nici eu nu am o reteta magica pt petrecut Sarbatorile la vreme de singuratate…dar de Craciun si de Paste ma duc mereu la parintii mei. Si ma simt bine acolo, la tara, undeva intr-un colt uitat de lume. Uneori, cand plec, imi dau seama ca am fost prea artagoasa – dupa oboseala acumulata de peste an – dar cred ca ei stiu ca nu vreau sa fiu asa, sau stiu ca asa e firea mea, si ii rog in gand, incercand sa le transmit asta, sa ma ierte si sa ma inteleaga…
Apoi, noaptea dintre ani, o petrec de ceva timp singura. Ma simt mai bine decat la petreceri unde toata lumea e in doi, si se uita la mine cu un soi de mila si neincredere…Pe mama o mint ca ma duc cine stie pe unde, ca sa nu fie trista ca sunt singura. Eu nici macar nu mai sunt trista. Ma uit la TV si mi se pare o noapte ca oricare alta. Craciunul e altceva…e magic, si atata vreme cat vor mai trai ai mei, am sa ma duc acolo mereu…apoi, voi ramane doar cu spiritul sarbatorilor.
Asta despre sarbatorile mele…
Ma recunosc in ceea ce spuneti voi, Anemone si Je. Nu ma duc la mama, deoarece ea nu intelege cum de nu am pe cineva, de ce sunt pretentioasa sau ce e dragostea in general, asa ca, de ceva ani, stau in varful patului, cu un pahar de sampanie in mana, imi spun singura la multi ani, inchid televizorul si ma culc. Procesele de constiinta, lacrimile, prefer sa le manifest pana in ora 12 noaptea, si astept ca toata lumea sa intre in normal, adica sa se termine sarbatorile. E greu, e aiurea, dar parca nu as vrea sa fac greseli doar ca sa am cu cine sa ma sarut de sarbatori si nici sa stau stinghera printre perechi nu-mi place. Am incercat, nu iese.
Je, Alexandra, si pe voi va astept
Va urmaresc din umbra, eu cea care pana nu demult eram o petrecareata.
Sarbatorile le-am petrecut cu ai mei parinti (care mi-au simtit lipsa atatia ani in preajma acestora), dar am fost mai trista ca niciodata, desi ei s-au straduit sa fie totul ca la carte. Cat despre noaptea magica dintre ani, o sa ma multumesc probabil cu un pahar de vin fiert cu scortisoara si o sa ma gandesc printre altele si la voi. De fapt, este vorba doar despre alegere..alegerea de a fi singura/singure si asta nu face decat sa ne goleasca si mai mult.
E-adevarat ca nu-mi place nici mie sa stau sub privirile oamenilor sfidatori de la vreo petrecere sau alta, dar asta se intampla pentru ca am pierdut de mult legatura cu cei ce-mi erau asa-zisi prieteni.
Nu pot decat sa sper, atat pentru mine cat si pentru voi, ca vom vedea in noaptea magica dintre ani, o mica luminita vorbitoare ce ne va zice asa: “you play, you win. you play, you lose. you play.”! Va doresc, asa cum imi place mie sa spun, tot ce-i mai bun si mai curat pe lumea asta!
Sustin cauza Andei. Am zis.
Cumpariluzii
Anemone, multumesc frumos pentru mana intinsa, dar anul acesta intentionez sa fac o intoarcere in timp cu vreo 20-30 de ani. Daca imi iese, voi incerca sa aduc si fotografii doveditoare
Invitatia sper sa ramana valabila, la urma-urmei nu avem nevoie de un moment asa-zis festiv, cand toata lumea “trebuie” sa faca altceva, pentru a sorbi un ceai impreuna. Pana la urma, normalitatea e cea mai putin daunatoare. Daca alegi sa stai singura, macar mananca bunatati, uita-te la comedii stupide si la programe tv rasuflate si ai sa vezi cum dupa 12 noaptea ti se face somn si te trezesti direct in noul an. Ala “cel mai bun”. Asa am petrecut eu Revelionul trecut.
Je, inteleg foarte bine ce spui in legatura cu vizitele acasa. Si cu Revelionul. O noapte ca oricare alta…
Alexandra, si eu abia astept sa vina luna ianuarie si toata lumea sa intre in normal. Greseli nu fac nici eu, nu din astea…
Nico, multumesc pentru urari si pentru ca ai trecut pe aici. Pana la urma, si petrecerile de altadata isi mai pierd din farmec, iar prietenii…se schimba, merg inainte, legaturile se mai pierd…trece vremea…Poate de asta am renuntat si eu. Distractia…nu mai era cum as fi vrut, cum imi aminteam. Poate si alegerea singuratatii goleste la fel de mult ca singuratatea insasi…nu m-am gandit pana acum la asta. Dar cred ca arma cea mai potrivita pentru multe in viata, inclusiv pentru tristete, este ignorarea.
Cumpariluzii, zau ca nu mi-am dat seama ca e o “cauza”
Oricum, bine ca nu pomenesti ceva de Parcul Bazilescu. Avioanele nu prea circula in noaptea cu pricina…
Anda, si eu astept noul an cu multa nerabdare.Poate o sa fie mai bun,poate nu…Depinde de noi ce dorinte avem ,ce asteptari. Nu poti sa-ti doresti ceva irealizabil apoi sa astepti minuni.Am hotarat ca e mai bine sa traiesc mici fericiri,si sa ma bucur de momente reale de viata.Si sa las lucrurile sa se aseze normal in matca lor.Te astept cu drag ,cu povesti noi!
Asa e, Dorulet, trebuie sa fim decenti in ceea ce ne dorim si sa lasam viata sa ne surprinda. Uneori tine, am testat
Cat despre povesti…cand nu ma pot impiedica sa visez indraznet, irealizabil, fantastic, atunci…scriu…
Doar pentru ca esti…am trecut peste o perioada grea din viata mea cu bine.Si cu pastile violet !Deci nu ti-ai irosit timp pretios.O prietena buna mi-a dorit un an nou plin de surprize. Multumesc frumos,nu mai vreau asa ceva!!!Nici frumoase nici mai putin frumoase.Vreau tihna zilelor previzibile,o vreme macar…
Hei Anda, te rog frumos sa nu-MI transformi imaginea a doi oameni asteptand “ceva” pe o banca din Bazilescu intr-un film de-al lui Stanley Kubrick
. Brrr…
Cumpariluzii
Anda, bineinteles ca te astept oricand la mine…:) timpul,macar in privinta asta, sper sa fie de partea noastra.
Dorulet, si eu imi doresc “tihna zilelor previzibile”. Cred ca in acest moment este singura mea dorinta, pe langa sanatate- si stiu ca deja cer foarte mult.
Anemone, esti draguta…multumesc pt invitatie, dar e o noapte ca oricare alta…si a fost un an atat de greu, cred ca cel mai greu an din viata mea; bine ca se termina acum, sper sa vina unul mai bun, macar un pic…
Dorulet, imi spunea cineva pe care as fi vrut sa am ocazia sa il cunosc mai bine ca nu putem sti cu exactitate modul in care existenta noastra a atins-o pe a altcuiva. Dintr-o intamplare oarecare, din ceva ce auzi, citesti sau vezi poti, chiar inconstient, sa ramai cu ceva, ceva ce vei folosi la momentul potrivit. Iti amintesti filmul “Viata e minunata”? N-ai de unde sa stii felul in care povestea ta, impletita cu a altor zeci de oameni, a contat la un moment dat. Ma gandesc de multe ori la filmul asta. Mai ales cand simt ca disparitia mea nu va schimba nimic esential. Asa ca…daca prin visele mele scrise am putut face ceea ce am descris mai sus, pentru tine, inseamna ca nu imi era menit sa dispar
Da, cred ca trebuie sa ne dorim zile tihnite, inainte de toate…ti le urez din suflet!
Nu, Cumpariluzii, vazusem doar in anunturile mai multor companii aeriene zboruri anulate pe 31. Ceea ce m-a facut sa deduc ca in noaptea aceea nu vor fi lumini pe cer. Desi…mie mi-ar placea sa trec dintr-un an in altul in acest mod. In aer. Hmm…e o idee buna pentru Revelioanele ce vor veni.
Kubrick, hm?
Imi aminteste de cursurile de filmologie din studentie. Ce vremuri, dom’le…Te credeam mai tanar. Sau poate varsta nu conteaza. E doar o problema de gust(uri)…
Anemone, ne vom face timp. Am mailul tau si, la un moment dat, iti voi scrie. Pana atunci, te astept cu drag aici. Chiar daca “marile intamplari” care sa merite povestite aproape ma ocolesc. Sau sunt…prea recente pentru a vorbi despre ele. Si inca ceva: cred ca nu trebuie sa ne fie teama sa cerem prea mult. Macar la nivel de dorinta…
Da, Je…cel mai greu an…iti doresc sa vina unul implinit din toate punctele de vedere!
Imi place ideea…imi aduc aminte ca am petrecut un Bonfire Night cand survolam UK-ul…. Se vedeau superb toate luminile de acolo de pe “pamant”
.
Da… Kubrick…varsta conteaza? Da, dar inca nu mi-am dat seama la ce. Mai tanar , mai batran, viata asta frumoasa mi-a aratat multi ani ca nu prea conteaza decat ce traiesti, ce/pe cine iubesti, ce inveti, pe cine inveti, etc
. Din intrebarea ta in schimb, vad ca trebuie ceva sau cineva care sa aibe puterea sa iti “zguduie” din temelie un principiu. Dupa,vor incepe unul cate unul sa cada ca un domino 
Cumpariluzii
M-ai prins. Dar…recunoaste ca mereu trebuie sa fie, sub o forma sau alta, o provocare undeva. Un prag de trecut, un principiu zguduit sau pur si simplu daramat (daca era cu bulina). Altfel…care ar mai fi farmecul? Din asta traiesc.
Ah…atunci stiu ce sa-ti urez. Zilele astea m-am tot gandit….so….Anda, iti doresc ca anul urmator prinipiul care sta la baza dominoului sa cada, si sa-ti traiesti viata ca intr-un film regizat perfect…alb-negru
Cumpariluzii
A mai cazut si altadata, de fapt…cade la orice adiere mai serioasa de “altceva”…si nu a fost mai bine…a fost inutil…
Mai sunt doua nopti pana atunci…dar probabil tu nu vei mai fi, asa ca iti doresc de acum sa nu fie nevoie vreodata sa regizezi ceva sau sa incerci din rasputeri sa colorezi ceva menit sa ramana alb-negru. In rest, cred ca te descurci, nu-i asa?
Nu-mi place ca spui inutil…nimic nu e inutil…look at your stories. Si nu mai continui cu bla bla bla bla
.
Da…. bine ai spus de culori…si ai perfecta dreptate.Ca tot spuneam eu a nu stiu ce sa fac cu ele… nu ar fi mai bine sa traiesc un film alb negru regizat perfect? Acum inteleg semnifiatia lui ” iti doresc ce imi doresc mie ”
Cumpariluzii
Povestile…sunt doar ale mele…sunt doar niste franturi…N-am gasit pana acum povestea care sa fie la inaltimea prologului. Iar culorile pot masca uneori ceea ce nu poate fi decat alb sau negru.
Ce imi doresc si mie, atunci
Ah …as continua discutia asta…
Cumpariluzii
E timp
Tocmai incepe un an nou-nout.
…….
Cumpariluzii
Mda.
Oare ai reusit sa descifrezi si acest without words ?:)
Cumpariluzii
Pai…am pus ce am vrut eu in loc
Somn usor!
Anemone, Je, Dorulet, Anda, ma voi gandi la voi la 12 noaptea si va voi dori pentru viitorul an ce imi doresc si mie. Cumpariluzii, mi se pare ca iti place sa-ti regizezi viata si-ti urez succes. Sa faci un film de Oscar. Mie imi plac filmele alb negru pentru ca eroii si eroinele sunt mai frumoase in ele si culorile le-ar putea risipi din mister.
Alexandra, si eu ma voi gandi la tine, la voi. Anul trecut pe vremea asta nu exista blogul Tango, nu aparuse cartea, nu erau decat niste franturi de poveste traita (sau mai mult visata) care au fost turnate in vorbe mult, mult mai tarziu. Nu cred ca am acumulat mai multa poveste. Dar stiu sigur ca am avansat la capitolul “viata”.
Multumesc, Alexandra, scrii frumos! A fost un an asa de greu, si ma bucur ca se termina. Dar in momentul asta, imi amintesc ce scria Simona Catrina mai demult, anume ca toata saptamana asteptam sa treaca zilele ca sa vina weekendul, si el vine si trece, si tot asa si viata noastra…Iti doresc si eu ca anul ce vine sa fie mai bun!
Tuturor de aici va doresc un an mai bun, fie el colorat sau alb-negru.
Je, atunci cred ca ar trebui sa ne dorim sa avem zile cat mai lungi, pline de evenimente, care sa treaca greu. Este si motivul pentru care eu lucrez sambata. Asa ziua trece mai cu folos
Doua zile libere la rand ar fi o risipa! 
eu nu mai am nevoie de revelion sub plapuma. am petrecut unul groaznic, acum vreo 2 ani si, culmea, nici nu eram singura. cum ar veni, aveam o relatie; iar relatia, adicatelea el, avea o depresie. prin urmare s-a baricadat in casa si a jelit. asa ca am simtit nevoia imperioasa sa jelesc si eu ca sunt singura de anul nou. si la ce a folosit asta?! la nimic, va spun eu. sa stai singur de revelion e putin masochist – daca el/ea/lumea nu ma vrea, atunci nici eu nu vreau pe nimeni, stau in casa, ma uit pe geam si blestem aceasta soarta care ma tine in culise.
Alexandra iti multumes
Iti multumesc pentru ca, imi doresc sa regizez povestile TRAITE, nu si viitorul in schimb….
Cumpariluzii
Hmm…posesoare a brevetului de supravietuitoare a unor non-relatii pasagere, mereu ma surprinde sa aud ca, uneori, e mai rau “in doi”. Oricum, am petrecut Revelioane cat m-au tinut nervii, anii, buzunarul si compania, pana m-am plictisit. Am decis sa planuiesc niste excursii inafara pentru anii ce vor veni. Ca tot nu-mi va simti nimeni lipsa. Macar sa-mi bucur sufletul cu niste peisaje din afara, neaparat citadine. Nu sunt o aventuroasa.
Cumpariluzii, aici nu se scrie fara a baga in seama gazda
Povestile pe care le vei trai vor forma viitorul (de ne-regizat, ti-o spun eu!). Cat despre regizarea povestilor care au fost, da, poti face asta, noi oricum n-o sa percepem diferenta. Ca in “Marile sperante” -povestim asa cum ni le amintim, nu cum s-au petrecut intr-adevar. Si, da, unele lucruri sunt perfecte alb-negru, n-au nevoie de retusuri. Altele…te lasa fara toner.
Speram ca gazda sa fi fost undeva in partea dreapta a patului
povestim cum s-au intamplat…din perspectiva noastra si atat …
Cumpariluzii
Anda, ai dreptate, de cele mai multe ori, povestim (un pic) cum am fi vrut sa fie, nu cum a fost cu adevarat…poate asta face parte din farmecul povestirii. Si mie imi plac (de la o vreme, ca nu stiu daca chiar mi-au placut mereu), “pozele” pe alb-negru, sau sepia, ca par asa, mai…
Iar ideea de revelion, pana acum, m-a plictisit si pe mine; probabil, nu, in mod sigur, nu am avut compania prielnica. Asa ca…
Anda,Delia,Alexandra,Je,Anemone ,Cumpar Iluzii sa va aduca anul 2010 mai mult timp sa iubiti.Pentru ca …iubirea este secretul tineretii vesnice.Sa va aduca mai mult timp sa radeti,pentru ca rasul este muzica sufletului.Sa va aduca mai mult timp sa cititi pentru ca cititul este sursa cunoasterii.Sa va aduca mai mult timp sa plangeti,pentru ca plansul este emotia unei inimi mari!Sa va aduca mai mult timp sa ascultati ,pentru ca ascultarea este forta inteligentei. Si sa va faceti timp sa traiti, pentru ca timpul trece repede si…nu se intoarce niciodata ! An nou fericit,cu mult drag !
Anda, city-break-urile sunt bine venite oricand, nu doar de revelion
E bine sa ai planuri, ca atunci ai si visuri. Eu deja visez la vacanta pe care o sa mi-o petrec la vara in Toscana. Iti dai seama ce bucurie, sa faci traseul, sa cauti hoteluri si sa visezi la Siena si Florenta? 
La multi ani , prieteni dragi !
Cand anul cel nou va veni, in clinchet de cupa de sampanie fina, sa ne gandim la prieteni, sa ne imaginam ca suntem impreuna , intocmai ca aici , in magica casuta!:)
La Multi Ani Sanatosi si Frumosi!
Multumesc pentru mesaje si pentru toate vizitele voastre din aceste doua luni, anonime sau semnate, triste sau pline de speranta, melancolice sau optimiste, epuizate sau energice, plictisite sau curioase, pentru gandurile voastre, pentru sperante, pentru vise…
Un an al povestilor adevarate va doresc, singurele magice. Va imbratisez cu drag si va astept, intotdeauna!
La multi ani, dragele mele, la multi ani, dragul meu!
La Multi Ani, va urez din sufletul meu mare si patimas (ce lipsa de modestie)! Imi pun acum o dorinta, aici in vazul vostru, al tuturor: Sa nu uitam nicicand, nicicum, cine suntem, dar mai ales, sa incercam sa dam fiecarei clipe importanta cuvenita si sa-nvatam sa traim cu zambetul pe buze! Eu, recunosc acum ca nu am motive de bucurie decat ca traiesc eu cat si cei dragi mie, dar zambetul imi sta pe buze si caldura o port in inima! Va pup!
v-am citit si am am plans pentru singuratatea voastra, pentru singuratatea mea…..Alexandra, m-ai emotionat cel mai tare……spre deosebire de voi care inca mai sperati, va faceti urari, eu nici aceasta putere nu o mai am…..am obosit sa mai sper ! am obosit sa ma mai imbarbatez ! am obosit sa-mi mai doresc ceva ! e foarte trist…..si ce pacat……! ma emotionez doar citindu-va, sau vazand un film bun…(de ex cristina, vicky, Barcelona)…..va doresc la toate numai bine si poate, o minune !
Rodelsia, iata ca primul mesaj din acest nou an il scriu catre tine. Iti multumesc ca ne citesti si, daca o vei face in continuare cu atentie, vei observa ca aici nimeni nu a pierdut complet speranta pentru…nimic. Povesti frumoase chiar exista, dar, indiferent daca ni se intampla sau nu, suntem obligati, cred, sa incercam sa aducem ceva in plus in viata noastra prin carti, calatorii, filme si oameni dragi, nu doar sa o traim, pur si simplu. Unii nu au nici privilegiul acesta. Iti doresc un an plin de emotii pozitive!
Bine te-am gasit Anda…cum o fu?:)
Cumpariluzii
La multi ani,Anda!!!Sper din suflet ca anul acesta sa-ti aduca schimbari mari pe plan sentimental,sa fii fericita si implinita! Tuturor,sanatate si speranta! La multi ani!
A fost bine, Cumpariluzii. A mai trecut un an (calendaristic)
Mergem inainte.