Revista Tango - revista femeilor care traiesc Marea Dragoste

Despre fericire -doar cititorii

Posted by Anda on Dec 15, 2009 in Viaţa reală | 64 comments

Mail

Nu, nu mi-am propus nici să dau o definiţie a fericirii, nici să prezint căile prin care am putea-o atinge, nici să contest temeinicia acestei stări. “Fericirea” chiar există. În modul în care o simte fiecare. Chiar durează. Atât cât se poate sau cât suntem capabili să o trăim. Cât ne-a fost dat.

Ceea ce intenţionez cu această însemnare este să adun forme de fericire. Ale oamenilor dragi din viaţa mea sau ale celor care mă citesc întâmplător (nu mai puţin importanţi). Vreau să îmi scrieţi ce anume v-a făcut să vă simţiţi cel mai aproape de fericire. Sau fericiţi de-a binelea. Contează mai puţin când s-a petrecut evenimentul sau în ce context, cum ar putea părea acum altora sau chiar vouă, cei din prezent. Ce vreau eu să ştiu se referă strict la acea clipă. Nu doresc să judecăm, să analizăm de ce şi cum

Vorbeam cu Delia despre reacţiile pe care poveştile triste şi pesimiste le stârnesc. Despre cuvintele care au mai fost rostite sau scrise cândva, de altcineva, şi în care te recunoşti, şi te doare. Când ne e bine, când ne simţim împliniţi sau liniştiţi, nu prea scriem. Şi uităm să rezonăm la povestea altuia. În drumul meu spre a scrie poveşti reale, aştept comentariile voastre mai mult decât oricând. Vreau să îmi fac un buchet din fericiri de soiuri diferite şi nemuritoare toate, ale voastre, să mă bucur de el şi să-l păstrez cu grijă pentru clipa când nu voi mai crede că se mai întâmplă.

Ce v-a făcut să vă simţiţi fericiţi?





64 Comments

  1. Multumesc Anda ,dar vad ca nu trebuie sa astept ziua mea ca sa primesc ganduri bune de la tine.La un moment dat viata nu curge pur si simplu ,ci vin torente pe care nu esti pregatit sa le infrunti.Atata doar ca te calesti, tragi invataminte, si ajungi sa fii mai precaut, sa nu te mai poata surprinde data viitoare.Cu ce daune sufletesti ramai… atunci iti vine in minte trufia cu care spuneai altadata:eu sunt prea ancorata {in realitate}sa pot fii luata de val…

  2. Nu stiu daca intr-adevar invatam din greselile trecutului sau ne maturizam, pur si simplu…Da, viata e mai tumultoasa cu unii, dar asta cred ca tine de sufletul fiecaruia, de cat de sensibil e sau de dispus sa supravietuiasca. Inimile mari au cicatrici pe masura. In rest…never say never…

  3. Ieri, plimbandu-ma prin padurile inghetate ale tarii mele, in linistitul dans al fulgilor, cu Sonic al meu-cainele zburdand prin zapada, am fost fericita.
    Am mai fost fericita cu ceva timp in urma cand, in cautarile mele solitare, urcand treptele nesfarsie ale unui turn am fost marora unui apus de soare la marea Nordului. Vapoarele cu destinatii necunoscute mie, alte vapoare intorcandu-se din drumuri maritime…
    Intr-o noapte de vara, intorcandu-ma pe jos de la distractie cu un anume el….am fost fericita…..
    Sunt fericita de fiecare data cand ma trezesc cu el, sunt fericita de fiecare data cand se intoarce de pe drumuri.
    Ciudat, sunt fericita si cand sunt doar eu cu mine….

  4. Si eu cred ca am avut o stare vecina cu fericirea de multe ori in calatoriile mele solitare, Delia…in cele mai de poveste orase sau in pragul celor mai incredibile peisaje ale lumii. Poate de asta si plec cu atata placere, spre noi si noi povesti. Pentru acele cateva minute de liniste totala, in care sunt doar eu cu mine, si privesc, iar apasarile lumii reale sunt undeva in urma. Fericita…cred ca am fost o singura data, intr-o anume zi (a mea), pe marginea unui anume lac…

  5. Anda, esti mai tanara decat crezi! studenta intarziata sunt si eu, problema este ca-s si lenesa, prefer sa imi pierd vremea cu fleacuri care imi s(t)imuleaza fericirea.

    calatorii solitare… am fost odata foarte fericita cand am petrecut o zi intreaga pe malul raului de acasa, toamna, cand deja nu se mai putea face plaja, dar era un pic cald si era pustiu, doar insectele, iarba verde si raul curgand linistit tinandu-mi companie. m-am simtit impacata cu tot universul. parca as vrea sa ma mai simt asa…

  6. Anumite locuri, vazute inaintea “sezonului” sau dupa ce el s-a incheiat, cand, teoretic, nu ai avea de ce sa fii acolo, au un farmec de nedescris. Ca si cand…le-ai vedea doar tu. De asta imi place sa imi planific excursiile primavara sau toamna :)

  7. Ah, deci ai secretele tale pe care le…impartasesti cu noi :) si eu care ma gandeam acum ce calatorie sa fac in iulie / august 2010, in plin sezon turistic :) )

  8. Dragul meu cumparator de iluzii, eu nu ti-am facut analiza pe text9altii sunt “specialistii”, pe alte bloguri), doar te-am trimis in lumea larga, sa-ti largesti orizonturile. Be happy

  9. Fericire… Imi vine sa rad de cate ori imi aduc aminte de o fuga de acasa, inainte de revelion, unde pentru o noapte, am fost ca la Polul Nord, dar foarte fericita. Marea inghetata, lipsa caldurii in casa, 5 paturi si 2 suflete fierbinti.

  10. Hmm, eu acest noiembrie l-am ratat din cauza alegerilor, Juztine, dar deja am un (mic) plan pentru primavara care sper sa vina curand…

    Alexandra, fugile pentru o noapte sunt mereu aducatoare de fericire…au trecut niste ani, dar inca mai sunt capabila sa-mi fac un bagaj si sa ies pe usa in 5 minute, spre…oriunde…

  11. Am fost fericita la inceputul acestei veri, cand dupa cinci ani de asteptari am vazut primul test de sarcina pozitiv.Am fost atat de fericita incat timp de trei zile am facut nenumarate teste de sarcina ca sa ma razbun pentru toti anii in cae am vazut doar o singura liniuta…Fericirea a durat doar sase saptamani..A fost extrauterina, am ramas fara o trompa…Dar inca mai sper, sunt convinsa ca voi trai din nou aceasta suprema fericire.De data asta…pana la capat!

  12. Adevarata fericire e…pana la capat! Restul sunt doar exercitii…
    Iti doresc sa ti se intample cat mai curand!

  13. initial nu vroiam sa “comentez” in legatura cu acest subiect, dar citind ce au scris altii parca mi-a venit si mie ceva in minte. Cred ca fericit am fost in urma cu doua sau trei luni cand am venit de la munca obosit si nu mi-a venit in minte nici un gand care sa-mi alunge somnul. Cred ca pot spune, fara sa gresesc, ca am adormit fericit. Fericit cred ca am fost si in vara cand speram ca incep o poveste de iubire. Fericit cred ca sunt si cand ma simt “rau”, cand nu mai am pofta de nimic si lipsa sensului vietii mi se arata clar, deoarece cand am astfel de momente scriu, si de cele mai multe ori “creez” ceva frumos- imi vine sa-mi mananc unele scrieri :) Cred ca fericirea nu inseamna neaparat lipsa suferintei, ci lipsa nepasarii, lipsa indiferentei. Atat timp cat simti ceva, poti fi fericit/a, chiar daca nu simti ce vrei tu- spun asta pentru ca vreo 5 ani nu am mai simtit aproape nimic, fata de nimeni si nimic.
    Fericit eram si cand ma intreba cineva anume “Cum ti-a fost ziua?”

  14. E frumos ce spui tu, Daniel, ca fericirea vine tocmai din ceea ce simti, indiferent de registru, sau din faptul ca esti capabil sa simti atatea…Stiu cum e cu scrisul care izvoraste tocmai dintr-o lipsa sau dintr-o nevoie de defulare si, prin asta, de tamaduire…

Leave a Comment

*