Despre fericire -doar cititorii
Posted by Anda on Dec 15, 2009 in Viaţa reală | 64 comments
Nu, nu mi-am propus nici să dau o definiţie a fericirii, nici să prezint căile prin care am putea-o atinge, nici să contest temeinicia acestei stări. “Fericirea” chiar există. În modul în care o simte fiecare. Chiar durează. Atât cât se poate sau cât suntem capabili să o trăim. Cât ne-a fost dat.
Ceea ce intenţionez cu această însemnare este să adun forme de fericire. Ale oamenilor dragi din viaţa mea sau ale celor care mă citesc întâmplător (nu mai puţin importanţi). Vreau să îmi scrieţi ce anume v-a făcut să vă simţiţi cel mai aproape de fericire. Sau fericiţi de-a binelea. Contează mai puţin când s-a petrecut evenimentul sau în ce context, cum ar putea părea acum altora sau chiar vouă, cei din prezent. Ce vreau eu să ştiu se referă strict la acea clipă. Nu doresc să judecăm, să analizăm de ce şi cum.
Vorbeam cu Delia despre reacţiile pe care poveştile triste şi pesimiste le stârnesc. Despre cuvintele care au mai fost rostite sau scrise cândva, de altcineva, şi în care te recunoşti, şi te doare. Când ne e bine, când ne simţim împliniţi sau liniştiţi, nu prea scriem. Şi uităm să rezonăm la povestea altuia. În drumul meu spre a scrie poveşti reale, aştept comentariile voastre mai mult decât oricând. Vreau să îmi fac un buchet din fericiri de soiuri diferite şi nemuritoare toate, ale voastre, să mă bucur de el şi să-l păstrez cu grijă pentru clipa când nu voi mai crede că se mai întâmplă.
Ce v-a făcut să vă simţiţi fericiţi?
64 Comments
Leave a Comment
O, asta e pt. mine, ma bag:)
Desi tot fericita am cam fost timp de aproape 6 luni, ca momentul ala, ca-n ziua aia, n-o sa mai fie nimic, poate nici macar noi, adica cu siguranta ca nici noi n-o sa mai fim la fel ca atunci. E vorba de ziua si noaptea nuntii, Anda, eram fericita sa ma uit la el, dar ce simteam cand se uita el la mine, e mai mult de-atat si n-am cum sa descriu, desi nu e prima oara cand incerc!;)
Eu ti pup si-ti doresc un moment din asta!
Ei, iti simteam lipsa! Stiam eu ca trebuie sa inserez un post mai altfel ca sa imi descopar cititorii! Am notat: Ambasadoarea -ziua si noaptea nuntii, chiar daca nu e prima data
Cred ca s-a inteles gresit:D Ziua si noaptea nuntii au fost pt. prima data, nu eram la prima incercare de a scrie despre asta:) I’m not that old, girl!:D
Am fost extrem de fericita in ziua in care ..si aici m-am blocat. Hm..Am fost fericita de asa de multe ori..Cand sora-mea a adus acasa copilul ei nou-nascut si am tinut-o in brate pe pitica. Aia a fost fericirea suprema. Cand mama intra in camera si ne pupa inainte de culcare..aia a fost fericire suprema..Cand tata ne cara pe mine si pe sora mea ca pe niste maimute, cu poponelele la el in palma, atarnate de bratele lui..aia a fost fericire.
Si in rest..nu am mai fost fericita langa un barbat de ceva vreme incoace..Sunt fericita si cand el sta cu capul pe burta mea si o iubeste pe fica-sa, pupa burtica si ii spune chestii, dar toate sunt adresate copilului..deci cred ca e fericirea ei:)
Anda, imi place cum ai spus, sa aduni forme de fericire…Am fost si eu, marunt fericita sub diferite forme, dar momentul care imi vine in minte, de o fericire pe cat de neinsemnata pe atat de plina, este cand…uf, nici nu stiu sa povestesc mai exact incat sa se inteleaga, dar imi amintesc si culorile aerului si imprejurimilor, imi amintesc tot. Dupa ce ma indragostisem aberant si ii si marturisisem intr-o imprejurare care facuse sa imi ia foc obrajii si urechile, iar inima sa imi stea putin in loc, peste cateva zile mi-a trimis un sms. Ca nu s-a mai intamplat nimic, e o alta poveste, nescrisa. Dar asta e cel mai rotund moment care imi vine in minte de cate ori ma gandesc cumva la fericire.
pentru mine cel mai apropiat moment de fericire cel mai probabil imaginata, e un moment cunoscut cu siguranta tuturor. ala in care in privirea celui pe care il iubesti , dar caruia nu ai voie conform unor principii invechite dar perpetuate sa i impartasesti in cele mai mici detalii neargumentate ce simti, citesti , sau crezi ca citesti, aceleasi sentimente .
Cand dupa 25 de ore de travaliu si 4 minute de spalat, am vazut o fetisoara roz, perfecta, cu o guritza mica care parca vroia tot timpul sa suga am fost topita de fericire. de 16 ani, de cate ori ma uit la el sunt fericita.
Cand m-am indragosti eram fericita. Fiecare prostioara facuta din dragoste m-a facut fericita. Fiecare “te iubesc tampito” imi aducea un zambet in toata fiinta mea.
Am avut tot feluri de tipuru de fericire, nu ma pot plange.
Anda, grea tema de reflectie ne-ai dat….ma tot gandesc de azi dimineata….si inca ma gandesc. Nu ca n-ar fi momente, dar e cam greu sa fac o “scala”. revin, revin…..
Mea culpa, Ambasadoareo, dimineata percutez mai greu
Intre timp, ma prinsesem…
Miki, daca voiam momente de fericire alaturi de un barbat, asta ceream…dar cred ca ar fi un cu totul alt topic ce nu isi merita locul aici…si aceea, si asta, pana la urma tot fericirea NOASTRA e…Cred ca imi vei da un alt fel de raspuns dupa ce va sosi pe lume minunea
Je, nu urmarile ma intereseaza…ci momentul in sine…ma bucur ca ti-ai amintit de asta. Si eu imi amintesc cateva momente, dar prea putine urmari…
Da, ai zis bine, Dana. Cred ca constientizarea unei reciprocitati a sentimentelor, sau macar imaginarea ei, poate sa-ti umple inima de fericire intr-un mod greu de descris. Tocmai pentru ca se intampla atat de rar. If ever… Comparativ cu asta, restul sunt…stari de multumire…
O fericire de durata, Alexandra. Asa ceva, mai rar…
Delia, poti sa scrii mai multe, daca vrei…cu toate ca…trebuie sa fie ceva mai intens, mai deplin, printre ele…Te astept.
buna intrebare!
am fost fericita atunci cand am luat un examen important, desi invatam noaptea pana tarziu si dimineata eram la ora 7 in picioare pentru copilul meu,fara nimeni altcineva langa mine…
am fost fericita atunci cand ,asa cum am visat in adolescenta,am descoperit iubirea,frumoasa,pura,reciproca
chiar daca nu mai suntem impreuna -au fost 5 luni magice-stiu ca nu ne vom uita…
Ce la fix vine intrebarea ta
Ca sa incep…pot spune ca fericita sunt de fiecare data cand realizez ceva ce mi-am propus…dar cea mai fericita sunt de fiecare data cand ma reintalnesc cu el…si cand e langa mine…si cand ma tine in brate…si cand ma face sa rad dansand caraghios.
Te-am pupat Anda…si sa scri mai mult despre lucruri frumoase.
in ultima vreme sunt fericita cand fotografiez lucruri frumoase, sau oameni, sau locuri … nu conteaza ce, atata vreme cat ma ajuta sa vad partea aceea minunata a lumii. sunt fericita cand gasesc carti postale frumoase pe care le adaug la colectia mea destul de mare acum. cand gasesc o carte care imi place foarte mult. cand calatoresc sau cand imi planific o calatorie. sunt fericita cand mangai pisici vagaboande, cand imi zambesc oamenii pe strada.. ma fac fericita multe lucruri mici si imi cultiv aceasta aptitudine (pentru ca asta este) de a reusi sa fiu fericita astfel – in lipsa unei fericiri mai mari si mai complete. si astfel supravietuiesc.
Multumesc Anda. (chiar nu luasem in calcul calitatile “Micului Print”)
Cineva drag, mi-a spus odata ceva care suna cam asa : “fii fericita, iubeste mult, fa copii, plangi si razi, dar mai ales cumpara-ti cat mai multe lucruri, chiar daca nu ai nevoie de ele. Fericirea e masurata in posesie”.
Atunci am ridicat din spranceana, acum dau din cap aprobator de fiecare data cand “posed” o amintire splendida, o prietenie trainica, o iubire noua care alina doruri, suferinte, care nu e dintotdeuna, dar daca as fi cunoscut-o mai devreme probabil nu as fi inteles-o ca acum. Si as fi trecut pe langa “ea”, fara sa-i patrund cotloanele, fara sa-i simt minunile.
Sa fie fericrea mai mult decat posesie?
Copiii mei ma fac cel mai adesea fericita. Iubirea lor intreaga si dezinteresata imi aduce lumina in suflet de cate ori se face simtita. In iubirile mele de femeie, cele mai mari fericiri le-am trait atunci cand durerea dezamagirii a incetat. Aceste momente de liniste si de elberare au depasit intotdeauna, cu mult, pe cele de asa-zisa inaltare in doi.
Din pacate sau din fericire, nici eu nu stiu, eu m-am simtit fericita in momentele in care am primit dragoste din partea celor carora le oferisem deja multa dragoste si mai mult ca sigur sunt dependenta de asta! E-adevarat ca mereu sunt in cautare si probabil mereu voi fi ,dar asta inseamna pentru mine fericirea!
Anda, sa stii ca toate postarile tale au fost si sunt extraordinare, numai ca noi, cei care ne regasim in ele, nu intotdeauna avem si inspiratia de a scrie, sau refuzam sa credem ca am putea avea… Eu ma bucur sa descopar tot mai mult ca inca mai exista oameni care SIMT!
Maia, e frumos sa ai puterea sa iti amintesti senin de lucruri care s-au incheiat. De fericirea cu durata determinata. Cam asa e, de obicei, fericirea…
Fac exercitii deocamdata, Carmen…astept un semn de la tine de cate ori reusesc
Ce frumos, Justine…si eu imi caut fericirea in lucruri mici, zilnice, ale mele. Si pot intelege multe din “lista” ta. Asa supravietuiesc.
Sara, eu imi cumpar lucruri multe, multe, mereu…pana cand nu mai am nimic in portofel…si atunci incep sa imi fac lista pentru momentul in care voi avea bani din nou. E doar posesie, nu fericire. Sau…imi place sa o numesc “pregatire pentru fericire”, ca si cand n-as sti/banui ca in acele momente nu mai ai nevoie de nimic. Asa supravietuiesc
Nimic din ce am fi cunoscut mai devreme n-am fi inteles ca in prezent. Asa cum trebuie inteles.
Alice, tu esti singura care poate sa scrie cu durere despre fericire si inaltator despre cea mai neagra disperare. Nu m-am gandit niciodata pana acum ca reintrarea in posesia propriei inimi e cea mai mare izbanda dintre toate. Iti multumesc!
Nico, dragostea, ca si fericirea, dau dependenta
Iti doresc sa ai parte de ele pe saturate!
Cel mai mult m-ar bucura sa ajung sa scriu si chestii luminoase in care sa se regaseasca “vizitatorii” mei. Toti sunt oameni care simt.
Am fost fericita cind cind am invatat sa inot.
Am fost fericita cind baiatul pe care il iubeam si n-avea nicio vina a venit in sfirsit cu o creanga inflorita la mine, fisticit si amorezat.
Am fost fericita cind, dupa zece ore de dureri atroce, colica biliara a incetat.
Am fost fericita cind barbatul care voia sa ma paraseasca nu m-a mai parasit.
Am fost fericita cind s-au nascut copiii lui Alice.
Am fost fericita mergind spre casa si leganind in sacosa o inghetata delicioasa, in care abia asteptam sa ma reped.
Am fost fericita acum 20 de ani cind, dupa ce era sa moara, mama mea n-a mai murit.
Am fost fericita cind, datorita iubitei mele Alice si echipei Tango, au aparut cartile mele.
Am fost fericita cind, in clasa a cincea, profesoara de romana mi-a spus ca am facut cea mai frumoasa compunere din clasa mea si din cariera ei. A fost fraza care mi-a schimbat viata.
Am fost fericita in facultate, cind am luat zece la un examen cumplit.
Am fost fericita tot in facultate, cind iubitul meu mi-a spus ca am sini frumosi.
Am fost fericita cind s-a nascut fetita fratelui meu.
Am fost fericita cind am primit viza de rezidenta canadiana.
Am fost fericita cind m-am decis sa ma intorc o vreme in Romania.
Toate acestea sunt fericiri adevarate, nu sunt aruncate de dragul contrastului. Sunt “forme de fericire”, cum atit de frumos le spui, Anda. Diferite, dar intense – si nu mi-e teama sa admit ca am fost la fel de exaltata si in fata unui zece la scoala, si in fata unei scrisori de dragoste, si in fata unei bomboane. Ramin recunoscatoare pe viata oricarui sarut, dolar sau tort de ciocolata care m-a facut fericita.
Sunt fericita cand ii spun baietelului meu ca nu exista iubire mai mare in lume decat iubirea mea pentru el,iar el imi raspunde,,ba da exista ,pentru ca eu te iubesc mai mult decat ma iubesti tu pe mine”.
Sunt fericita la fiecare inceput de relatie,in fieacare perioada de tatonare, cand inca am speranta ca poate omul ala e altfel, ca poate nu ma va dezamagi si poate va fi ceea ce imi doresc eu.
Sunt fericita cand dupa multa munca si mult zbucium realizez ceea ce mi-am propus. Sunt fericita cand, desi altii nu au crezut in mine, eu am crezut si am reusit sa duc la foarte bun sfarsit un lucru.
Sunt fericita cand indraznesc. Sunt fericita cand imi depasesc ceea ce stiam a fi limitele mele. Si sunt fericita cand fac lucruri dragi sufletului meu ( citesc, scriu, ma uit la filme, beau un ceai, imi gatesc si ma intalnesc cu oameni dragi).
Sunt fericita cand vad copii. Sunt fericita cand gasesc in interiorul meu resursele de a ma face fericita.
Ma opresc aici, dar cred ca fericirea are mii de chipuri.Doar sa vrem sa le vedem.
Pana la urma, doar familia iti poate oferi dragoste neconditionata, Dorulet. Tindem sa uitam acest lucru si o sacrificam in favoarea unor oameni de care nu ne leaga nimic.
Inceputurile sunt minunate, Adriana. Pana la urma, anticiparea ne face fericiti
Si in noi gasim adesea resursele pentru fericire, chiar daca nu le cautam prea des. Pentru ca…noi ne cunoastem cel mai bine.
Tac admirativ in fata “formelor” tale de fericire, Simona, pentru ca sunt speciale si diverse. Un adevarat buchet, demn de tine. Cred ca asa si trebuie sa fie “buchetul de fericiri” pe care il adunam, in viata. Sa cuprinda, cu generozitate, tot ce ne-a atins sufletul candva. Iti multumesc ca ai rasfirat o parte din al tau, pentru noi.
Anda nu mai vad poza…pui alta mai zambareata?
Ce idee interesanta Anda…intr-adevar, parca ne vine prea des sa (ne) plangem incat uitam cata fericire e in jurul nostru…
Eu sunt fericita din nimicuri in fiecare zi: cand vine repede masina si prind tramvaiul, cand nu intarzii la munca, cand ascult o melodie care ma pune pe ganduri, cand citesc ceva care ma face sa visez, cand cineva drag ajunge si el la birou si imi spune “buna dimineata” pe mess…
Cand e soare afara parca sunt mai fericita decat de obicei…cand mai revin in sfarsit acasa dintr-o deplasare sunt si mai fericita…cand ma uit pe geam printre nori si desi ma bucur ca am mai bifat cu succes o actiune, ma gandesc daca o sa ii placa ce i-am adus si daca se va bucura vreun pic ca ma revede…dar marea fericire a strainatatii si a calatoriilor nu o pot simti decat cand stiu ca voi pleca cu El!!!cand fac planurile de plecare si cand ajungem acolo.
Desigur, nu uit de iesitul la o cafea cu cea mai buna prietena sau de mersul la cumparaturi (doar fetele ma vor intelege aici…;)) Si vai!!!! cat de fericita sunt cand imi cumpar ceva ce stiu sigur ca ma va face sa arat traznet si cand ma uit fericita intoarsa acasa, in fata oglinzii la mine, si ma gandesc ce cu ce se potriveste….
Sunt fericita cand ma gandesc la copilarie, la verile cand parca cele 3 luni de vacanta treceau atat de greu…la parcul pe care il colindam cu prietena mea cand ne faceam planuri ca ne vom face noi mari, ca ne vom deschide o casa de moda si ca vom avea niste Feti-Frumosi alaturi de noi, care ne vor tine in puf
Eram fericita si verile la tara, cand jucam fotbal pe drum “cu baietii” sau gateam mancare pentru papusi in oalele furate din pod ale bunicii…Cand asteptam cu infrigurare sa inceapa Sandi Belle si aveam subiecte de discutii la scoala despre ce s-a intamplat in fiecare episod…
Si cata fericire cand m-au lasat ai mei in prima tabara- eram in clasa a III-a…dar toata tabara aia a fost un vis!!
Fericirea am cunoscut-o si cand, la varsta de 5 ani, Mos Gerila a venit la noi acasa…ca prin minune dupa ce a plecat el, unchiul meu a venit in vizita….mister pe care urma sa il dezleg mult mai tarziu…
Am fost fericita cand am mers prima data cu avionul, in cele 2 saptamani de vacanta in care am cutreierat Londra, cand am castigat o bursa in Franta si a venit mama incarcata cu bunatati din Romania sa ma viziteze inainte de Craciun si am urcat cu ea in Tour Eiffel…
Cat de fericita eram cand traia Gimli, hamsterul meu blanos dupa care eram pur si simplu topita…
Sau cand El mi-a facut cadou un porc roz si urias de ziua mea, sau cand mi-a spus prima oara ca ma iubeste, intr-un mesaj dat cand pleca intr-o deplasare, sub pretext ca “daca se prabuseste avionul, sa stii ca te iubesc”. Si de asemenea, tare fericita am fost cu el vara la munte, la mare, acasa, la tara, in parc, la film, la un suc si in atat de multe alte locuri.
Cand ii trece supararea si nu mai e bosumflat iar ma simt fericita …
Am fost fericita cand am reusit sa ne luam un apartament si cand faceam amandoi curat prin “casuta noastra”…
Poate nu o spun eu in prea multe cuvinte, dar as scrie prea mult, ca trec dintr-una in alta si uite, acum sunt fericita cand vad zapada de afara, cand acum nu mai e atat de mult de lucru la birou, cand vad orasul impodobit de sarbatoare si ma gandesc ca vine Craciunul!! Abia astept sa impodobim bradul in casuta noastra si sa petrecem minunea Craciunului impreuna!!!!!
Ca un bilant, veniturile provenite din momente de fericire depasesc cu mult cheltuielile de tristete…ar trebui sa ma gandesc mai des la asta, multumesc ca mi-ai dat ocazia sa am revelatia asta, Anda
Carmen, nu inteleg care poza, eu n-am schimbat nimic
Nu am poze nici zambarete, nici noi, din pacate…
Adnya, m-ai lasat fara replica, si asta se intampla foarte rar. Cred ca trebuie sa mai propun teme din astea, macar pentru bucuria de a va citi povestile!
Am citit comentariile de mai sus si ma tot gindeam: eu am fost vreodata pe deplin fericita? Linga un barbat? Parca imi vine sa zic ca nu. Dar am fost fericita azi dimineata, cind am realizat ca inca ma mai pot bucura de ninsoarea de afara, ca da e frig si e nebunie in trafic, dar doamne, ce liniste imi da ninsoarea asta:). Sunt fericita cind vad oameni fericiti:)
Inteleg ce vrei sa spui…la fel si eu, in lipsa unei povesti proprii extrordinare, ma hranesc cu povestile altora. Dar sunt convinsa ca ai avut momente de fericire (am zis momente) si alaturi de cineva. Cu totii am avut. Inima devine insa foarte selectiva, in timp…
Poza de pe blogul acesta….cea din fotorama…la mine nu mai apare…inainte era poza aceea cand iti asezi o suvita dupa ureche…si in care nu zambesti…credeam ca o schimbi
Azi am fost fericita pentru ca m-am tuns si imi sta, evident, bine. Pentru ca-i vineri, si ninge, si se apropie vacanta, iar facebook am tras un ravas nostim. Pentru ca sunt libera si tanara si viata merge mai departe. Pt ca maine ma vad cu niste prieteni si voi face fotografii. Iar acasa am 4 portocale mari din care voi manca doua. Sau trei. Cam atat.
Aveti dreptate fetelor. M-am bucurat ca un copil de zapada de afara. Am iesit la bataie cu bulgari de zapada, masina a ramas nemutata din loc de 4 zile, merg pe jos. Fericirea sta in lucruri simple, nu in mari povesti de iubire. De obicei, povestile de iubire au mari perioade de tristete.
Uf, asa este, Alexandra, cum spui, “povestile de iubire au mari perioade de tristete”…dar poate ca din cauza unor perioade din astea, uite, acum nu ma pot bucura de zapada.
La mine in fotorama imi dau in continuare o suvita dupa ureche, fara sa zambesc, Carmen. Poate la setarile tale s-a schimbat ceva. Sau poate e nevoie de o poza mai zambareata
Juztine, si eu ma gandesc sa ma tund nitzel in curand…zilele de vineri ma bucura pentru ca am ramas o studenta intarziata, care savureaza seara cand poate face ce vrea, iar ninsoarea imi aminteste ca e decembrie si Craciun…pe facebook intru rar, sunt in continuare (extrem de) libera, nu atat de tanara, iar viata (clar!) se incapataneaza sa mearga mai departe. Maine ma vad si eu cu niste prieteni buni si voi face fotografii. Nu prea ma omor dupa fructe, dar tocmai am terminat o punga cu bomboane de ciocolata cu rom si cocos (cele cu papagal pe punga, evident!). E si romul o sursa de fericire
Alexandra, eu n-am masina, n-am condus niciodata. Macar asta sa fie un sector de “probleme ale vietii” pe care sa nu-l testez
Nu cred ca fericirea vine din mersul pe jos sau din multe alte lucruri simple. Normalitatea, sanatatea, satisfacerea micilor pasiuni sunt, intr-adevar, linistitoare. Si cred asta e mai important decat fericirea “marilor povesti de iubire” care au perioade de tristete tocmai pentru ca nu sunt ceea ce am vrea noi sa fie, adica o sursa de fericire continua.
Je, ce pacat ca nu putem fi fericiti de unii singuri nici macar atunci cand ninge.
Anda, cred ca se poate sa fim si fericiti, chiar de unii singuri, atunci cand ninge, de exemplu…doar ca eu, pt ninsoarea asta de acum, nu ma simt in stare…Ca nu stiu de ce, m-a navalit tristetea povestilor de iubire. Poate pt ca la exemple de forme de fericire, eu m-am gandit la o cat p’aci poveste de mare iubire. Sau poate pt ca aseara, intr-o discutie la care nu as fi vrut sa iau parte, niste cunoscuti ai meu vorbeau despre marea mea cat p’aci iubire (chiar daca fara sa se faca referire la asta). Si, ca sa incerc sa fiu obiectiva, cred ca chiar daca as fi fost netrista, zapada de acum tot nu mi-ar fi placut…ii lipseste moliciunea de altadata…in loc sa o simt cum imi cade pe fata pufoasa si buna, o simt aspra, parca vin cu rautate fulgii anul asta, eu asa i-am simtit…mai ales dis de diminetile cand ma indrept alergand spre serviciu, atunci vremea asta o simt cainoasa…
Sa dea naiba Anda … nu imi vine nimic in minte… dar nimic…ce concluzie sa trag…. ca nu am apreciat la momentul potrivit, ca duc o viata de pustnic
, sau pur si simplu nu pot sa ma gandesc si sa ma concentrez asupra trecutului…..
Cumpariluzii
Je, si eu m-am gandit de atatea ori: “era cat p’aci”. Teoretic stiu ca iubirile exista sau nu, fara cat p’aci, dar practic nu vreau sa accept (decat foarte rar) ca mie nu mi s-au intamplat, in forma lor plina, rotunda, completa, pana acum. Asa ca aleg sa fiu atat de fericita cat se poate, de una singura. In felul in care nu te gandesti ca ti-ar lipsi ceva ce oricum nu ar dura si ar lasa in urma senzatia a ceva ce “cat p’aci a fost, dar s-a dus”…
Ninsoarea alba poate sa doara la fel ca razele soarelui de vara la apus. Sunt pentru toata lumea la fel. Sensul si culoarea vin de la noi.
Cumpariluzii, si toate drumurile, toate marile, toate diminetile, toate nebuniile? Vanare de vant? Cat despre viata de pustnic, cred ca Paler spunea ca marile bucurii, ca si marile dureri, se petrec in singuratate
Fericirea nu-i decat o bucurie un pic mai mare ca restul (si la fel de efemera). In lipsa unei dovezi palpabile, luam cea mai inalta forma de bucurie a propriei noastre scale de valori drept fericire. E simplu.
Pai cred ca asta ma gandeam si eu …. acum nu am nimic palpabil care sa ma faca sa zambesc imaginii trecutului. Da, sunt locuri frumoase, sunt dimineti traite la maxim, sunt drumurile de care imi aduc aminte cu placere, sunt lunile traite in UK, cele din Dominicana, sunt amici ( amici da, si nu prieteni
de care ma leaga nenumarate amintiri frumoase, dar …. cred ca sunt persoana care nu poate aprecia momentele astea daca nu are pe cineva langa el sa-i completeze amintirile. Momentele de fericire sunt cele impartite. Iubita, amici, parinti. Cred ca trebuie sa chem pe cineva la mine, sa se entuziasmeze cu un lucru pe care l-am facut imreuna ca sa realizez poate ca am fost fericit 
. In rest, exact cum spuneai si tu ….bucurie cat cuprinde si stare de bine …:)
Cumpariluzii
Hmm…atunci poate ar trebui sa fii mai putin pustnic si sa cauti mereu compania acelui gen de persoane de care vorbeai, daca ai ajuns la concluzia ca trebuie sa te completeze cineva pentru a fi fericit. Probabil e un termen de comparatie foarte puternic, pe care eu nu l-am testat decat o data, pentru scurt timp, si prefer sa nu-mi amintesc cum era. Pot gasi si alte decoruri pentru stari vecine cu fericirea…:)
Pai cu totii putem stari vecine…si asta fac in fiecare zi…cumpar iluzii…dar parca am obosit si imi e putin dor de puritatea sentimentului
. Si uite ca dupa mult timp, o seara de vineri in care mi-am inchis telefonul si nu am iesit din casa. Asta spune multe 
Cumpariluzii
Asa se explica faptul ca esti foarte vorbaret virtual. Asta spune multe.
Ma simt putin ciudat sa sti
. Si pun pariu ca nu o sa adorm decat inspre dimineta….
cumpariluzii, te rog, nu mai cumpara iluzii, vinde-le. e mai profitabil pentru tine. iubita n-o sa-ti gasesti daca te afunzi in starea asta si nu cred ca ai nevoie sa fii consolat. Cauta fericirea, daca stai degeaba ea n-o sa vina pur si simplu.
Cumpariluzii
Cumparilizii, blogul tau are mai mult de 17 randuri asternute
…
Se pare ca esti in explorari, vrei sa cunosti oameni si tinuturi noi, nemaintalnite, nu te dezici insa nici de cele intalnite pana acum…
Credeam ca s-a dedus de aici …:)
Cumpariluzii
Cumpariluzii, se pare ca, pana la urma, noaptea trecuta ai hotarat sa scrii ceva. Si mie mi se intampla la fel in serile pe care aleg sa le petrec linistit. Dar sunt momente putine, singulare, de introspectie, intr-o existenta pe care o duci pe cu totul alte paliere si intr-un cu totul alt ton, nu-i asa? Probabil de asta simtim nevoia sa scriem uneori. Cine mai stie care este “eu”-ul real…nici nu conteaza…
Cat despre cautarea fericirii, Alexandra, cred ca in primul rand trebuie cautat drumul spre noi. Spre ceea ce ne aduce multumire sau liniste. Uneori…lucrurile se intampla de la sine. Alteori e nevoie de multa cautare, si aceea cu final nesigur. Asta daca suntem pregatiti sa ne dedicam cautarii, ca o conditie necesara, nu si suficienta.
Blanca, mie nu-mi amintesc sa-mi fi raspuns
Te astept!
Pentru ca se apropie ziua mea ,m-am gandit astazi la un lucru.Cu cata trufie oi fi spus acum un an ca ma consider un om fericit,ca am tot ce-mi doresc,de viata mi-a intins o capcana in care m-am prins fara voie ?Sa fii fost prea multa vanitate la mijloc ?Prea multa incredere ca-mi pot creiona singura linia de conduita ? De ce ne incearca viata?De ce imi promite ceva ce nu pot macar sa-mi doresc?Candva probabil o sa-i pricep rostul !Pana atunci o sa incerc sa am dorinte pertinente !
Eu cred ca trebuie sa ne bucuram cu trufie de clipele fericite si de momentele in care ne simtim atat de increzatori in noi insine si in viata. Tocmai pentru ca nu stim cat vor dura. N-am vrea sa ratam vreo secunda, nu-i asa?
Cat despre perioadele triste, nu cred ca le putem depasi altfel decat cu vis de mai bine. Viata…nu ne incearca…curge, pur si simplu…
Sa ne spui si noua cand e ziua ta, Dorulet, iti vom trimite un gand bun si cald.
Ma bucur ca postul meu asa-zis despre fericire a trezit (nesperat!) atatea reactii. Voi incerca ceva senin si in urmatorul.