Veşminte pentru vise
Posted by Anda on Dec 5, 2009 in Poveşti cinematografice | 17 comments
Într-un film vechi, al cărui nume nu reuşesc să mi-l amintesc, eroina, în etate fiind, strânsese toată viaţa bani pentru a-şi împlini un vis. Acela de a-şi cumpăra, la un moment dat, o rochie. Nu orice rochie. Rochia. Una specială, unică, desenată cu suflet, croită cu artă, brodată cu grijă şi tivită de cele mai iscusite mâini din lume. O rochie ca o poveste pariziană, despre cele mai fastuoase baluri din Sala Oglinzilor, istorisită la un vin bun, când ziua aşteaptă la orizont sărutul francez al nopţii.
În ciuda celor din jur, a preţului fabulos şi a complicaţiilor pe care o vizită la Paris le presupunea, doamna în etate a avut ocazia să îmbrace rochia. O singură dată, pentru totdeauna. Aşa cum apar toate minunile, în viaţă. Şi…toate marile momente au nevoie de o ţinută pe măsură. Din sutele (poate miile) de filme pe care le-am vazut (în lipsa unei “vieţi reale” prea intense) am uitat intrigi, personaje, replici. Dar în mod sigur îmi amintesc Rochiile.
N-am uitat-o pe Vivien Leigh în cea mai veche şi mai celebră poveste de dragoste filmată vreodată. Rochia roşie cu care trebuia să înfrunte comunitatea a cărei moralitate o lezase şi-a asortat-o admirabil cu aerul puternic şi privirea pătrunzătoare, deşi sufletul ei tremura. Şi de la ea am învăţat prima lecţie despre importanţa atitudinii. Despre masca învingătorului. Câtă forţă…
Audrey Hepburn mi-a definit eleganţa. Silueta fragilă, în alb şi negru (ameţitor combinate în proporţii perfecte), talia micuţă, mănuşile…numai ea purta balerinii aşa cum trebuie. Aş fi vrut să fiu Sabrina.
Rochiile negre. Desăvârşite prin felul în care îmbracă sau dezgolesc umerii, alunecă pe trup, se unduiesc, foşnesc, atrag sau ţin (cu greu) la distanţă, scot din anonimat. Întotdeauna. Create, purtate, visate de Coco Chanel însăşi.
Am un dulap întreg de rochii pe care nu cred că le voi mai îmbrăca vreodată. Cele mai multe au fost purtate o singură dată. Pentru că eu fac (defect profesional) din orice eveniment o poveste, pentru care ai nevoie de straie şi de replici de nefolosit într-o altă piesă. Pentru că ies extrem de rar, dar, atunci când o fac, trebuie să fie ceva de neuitat. Deci trebuie să port ceva unic.
Precum doamna din filmul vechi, visez deja la rochia ideală. O rochie…ca o declaraţie de dragoste. Fierbinte, originală, năucitoare. O aud uneori cum foşneşte, simt cum îmi dezgoleşte umerii sau mi se unduieşte pe trup (chiar îmi permite să fac două-trei piruete). Nu plănuiesc să merg nicăieri în viitorul apropiat. Dar, atunci când va veni un moment ce ar putea fi magic, ştiu deja ce voi purta.
17 Comments
Leave a Comment
Se spune ca atunci cand se simte nesigura,o femeie se aranjeaza,se gateste,isi pune o masca sau altfel spus joaca un rol.Mare nevoie as avea eu acum de o rochie rosie,care sa-mi imprumute si putina incredere in mine!Cat despre rochia ta Anda,stiu ca va fii superba ,dar mai stiu si ca o vei accesoriza cu sperante, trairi si emotii care oricum o sa eclipseze frumoasa rochie.Oricat mi-as dori o rochie rosie,la orice eveniment al vietii mele eu tot ceva gen Audrey Hepburn o sa port.Pentru ca asa simt.
Multa vreme, cat am crescut, rochia “Sabrinei” a fost pentru mine un reper. Iar personajul lui Humphrey Bogart -matur, rezervat, aparent dur- barbatul ideal. Pledez, in general, pentru eleganta, dar, din cand in cand, as vrea sa imi pun la incercare increderea in mine. Sau…ceea ce transpare in exterior. Stii ca nu am nici o rochie rosie, inca?
Nu am nici eu asa o piesa in garderoba.Desi de ceva vreme cochetez cu ideea de a purta asa ceva macar o data in viata.Am incercat-o,am admirat-o,am facut piruete si da ,m-a facut sa ma simt speciala.Apoi ,la o privire mai atenta am observat ca nu se asorteaza cu sufletul meu,cu privirea mea,cu tacerea mea.Prea multa pasiune,prea multa dorinta ,prea greu de purtat.Dar poate intr-o buna zi,cine stie ?
Rochie rosie…hmmmmmm.si asa sunt o personalitate vulcanica, cu o rochie rosie, deja as fi un mic vezuviu la purtator. Idealul meu de rochie de vis e cea din Sabrina, dansand sub clar de luna vals, nu e o rochie potrivita pt tango. Parca erau mai frumoase, mai feminine femeile acum 50 de ani, cu mai mult stil. Daca nu s-ar uita ca la urs la mine lumea, as adopta moda de atunci, cu fuste closate, care la fiecare miscare parca danseaza singure. Sper sa am ocazia si motivul pentru a purta rochia visurilor si sa nu fie prea tarziu, ca sa ma ajute si fizicul.
Audrey… sunt curios daca se va mai naste o femeie ca ea… pot spune cu mana pe inima ca m-as insura in secunda 2
Cat despre rochie Anda…a grija sa nu te ia pe nepregatite intalnirea asta…spuneai ca nu mai planifici nimic…dar chiar si dorinta asta e un fel de cautare…labirintul ala de prost gust de care iti spuneam…
Sa incheiem cu personajul Gabrielle….
“Actually, depravity can be terribly boring if you don’t smoke or drink”
Cumpariluzii
Prea greu de purtat nu cred, Dorulet. Poate n-a venit inca momentul, pentru tine. Cand/daca voi gasi rochia rosie ideala…a mea va fi…
Alexandra, in mod sigur erau mai stilate femeile de altadata. Iar moda de atunci, cu putina imaginatie si cu un strop de efort, mai poate fi adaptata zilelor noastre, cand deviza femeilor pare a fi: “cum sa ne imbracam cat mai alandala, sa ne ciopartim parul si sa-l vopsim in culori traznite”. Ca sa parem nonconformiste si independente. De parca ar vrea sa stearga si ce a mai ramas din granita dintre sexe. Asta in timp ce rochiile sunt ATAT de frumoase…
Valsul e vals, iar tangoul…altceva…de ce n-am fi pregatite pentru toate? Trandafirul putem sa-l strangem intre dinti sau sa-l prindem la corset
N-am nimic in comun cu Audrey, sunt o blonda inalta, am parul lung si silueta-clepsidra. Nici un pericol pentru inelul din buzunarul tau, Cumpariluzii!
Acum ca am lamurit acest aspect, marile intalniri, sa le spun asa, au fost rareori planificate, in ciuda dorintei mele de a controla orice detaliu. O rochie ramane o rochie. Nu cred sa aiba proprietati magice, odata achizitionata. Sau…cine stie?
Anda, iti spun eu sa crezi in proprietatile magice ale unei rochii, ale unei perechi de pantofi…
Exceptand copilaria, cand rochiile (invariabil si inevitabil roz sau bleu) imi erau alese de mama, am purtat rochie o singura data – la nunta celei mai bune prietene. O rochie neagra, lunga, care nu avea, poate, indrazneala lui Scarlett, nici eleganta Sabrinei, dar care pe mine mi se parea ca ma invaluie frumos…
Am avut mereu senzatia ca un astfel de vesmant este el insusi “personaj” de poveste si am indraznit, iata, mult prea rar, sa ma simt sau sa-mi revendic dreptul de a fi Cenusareasa de bal. Sifonierul meu de pantaloni si sacouri, tricouri si jeansi, este plin de negru, maro, gri sau albastru inchis. Insorite sunt doar esarfele, prin care imi revendic dreptul la zambet. Insa dreptul la poveste ramane in zecile de rochii pe care nu le-am cumparat inca, dar care stiu ca asteapta sa fie transcrise fiecare in capitolele propriei-mi povesti…cand voi avea sansa sau curajul sa o incep.
Dar despre Rochia alba de mireasa ce zici Anda?
In ziua care o vei purta , vei simti ca iubirea ta de acum incolo e binecuvantata, voi sunteti unul si treceti prin viata mana in mana si cu zambet inflorit pe buze. Asa va fi, draga Anda si tu ai sa ne povestesti
Alexandra, niste pantofi precum cei din “Vrajitorul din Oz” mi-ar fi de mare folos acum, sa pot pluti rapid oriunde imi doresc…m-as opri sa iau o cina (foarte tarzie), cu multe branzeturi si fois gras, la un restaurant care (se pare ca) e in varful Turnului Eiffel…
Anomis, cred ca povestile pe care le ghicesti a fi speciale dau peste tine orice tinuta ai purta…cea mai frumoasa mi s-a intamplat mie in blugi, adidasi si un tricou portocaliu cam lalau…N-am fost Cenusareasa la bal decat de foarte putine ori (prea des ar fi devnit banal), dar parca mi-e dor…
Incearca un zambet mai larg de o esarfa, cat o tinuta intreaga! Vesmintele sunt personaje intotdeauna…
Ceea ce imi colorezi tu acolo, Blanca, e un cadru ideal…in care atat mirele cat si mireasa sunt tineri si la inceput de drum, nu obositi si plini de sechele de tot felul, dornici doar sa-si innoade singuratatile (cum vad eu ca s-ar intampla in cel mai fericit caz, cu mine). Din toate magazinele de rochii de mireasa imi plac aproape toate…dar niciodata nu m-am vazut imbracata cu una…Poate viata ma va contrazice, cine stie…
Anda si eu gandeam ca tine si ” viata m-a contrazis ” , va veni si ziua cand ne vei povesti, eu stiu asta pentru ca am trait ceea ce spui tu…
“obositi si plini de sechele de tot felul, dornici doar sa-si innoade singuratatile ”
Am primit lovitura direct in figura… daca asta e iesirea din labirint cred ca nu mai vreau
Cumpariluzii
Blanca, cine stie…om trai si om vedea…ceva tot voi povesti eu, indiferent de turnura pe care o vor lua evenimentele din viata mea…
Cumpariluzii, welcome back! Nu-i asa ca nu ti se mai pare atat de rau acum sa dai cu capul de zid, din cand in cand? This is the life…
Eu port rochii…imi plac, exagerat de mult…albe, negre,rosii, galbene, roz, verzi, lila, albastre, bleu, nici lungi nici scurte…ma bucur de curcubeu si, prin asta, de viata din mine.
). Nici macar frigul si iarna nu imi rapesc aceasta placere a culorilor, si nici iubitul care mi-a intors spatele, dupa ani lumina de vise si planuri… Iar rochia rosie este sub cel putin zece forme in sifonierul meu.Blugi am doar o pereche, aproape neimbracati.
Sunt micuta si slabuta, nu seman cu niciunul din personajele din pozele postate de Anda, dar…iubesc rochiile. In vremea comoditatii, a blugilor si a balerinilor, eu sfidez o comunitate intreaga(ma refer la colegii care vad curcubeul in fiecare zi
Uite la cine se ascundea sifonierul in culorile curcubeului! Eu n-am atat de multe rochii, dar perseverz…Si…daca esti micuta si slabuta, inseamna ca iti vine bine orice!
Cat despre fostul tau iubit, avea nevoie de ochelari si era si daltonist, mai mult ca sigur.
Draga mea, cand visezi asa o rochie trebuie sa iti iei inima in dinti si sa TI-O FACI! Mergi si alegi materialul, il atingi de obraz sa ii simti textura, sa vezi daca esti una cu el. Apoi cumperi metri multi, sa fie! Magia nu se masoara si nu are pret! Ajungi acasa cu uriasul sul de material si inchizi ochi sau deschizi o pagina de net, regasesti visul, ii dai print apoi ma suni si mergem la o doamna zisa Nelie care o sa faca ceva din visul tau sau ne va trimite la niste maini iscusite! O rochie superba ROSIE nu strica nimanui. Si dragostea..cica vine si ea! Nu stiu cand, caci a mea a venit si s-a carat inainte sa ma prind, dar deh..eu nu am rochie rosie..INCA!
Te imbratisez cu drag si te iubesc mult. Cu tot cu rochia ta rosie care va sa vie:)
Miki, de multa vreme caut o doamna zisa Nelie
si un consultant pentru vise vestimentare! Impreuna, vom crea rochia rosie perfecta pentru toate povestile de dragoste!