Keep dreaming…

Am mai scris şi altădată despre singura fericire sigură, cea care depinde doar de tine. Despre momentele pe care ţi le planifici în modul cel mai “balsamic” pentru sufletul tău, întrucât nimeni nu te cunoaşte mai bine. De ziua mea, voi fi…acolo, la vară, dincolo, la iarnă… Mâine voi mânca 2-3 eclere cu ciocolată veritabilă, în week-end voi vedea 3-4 filme. Tot eu spuneam că nu e bine să-ţi faci planuri în legătură cu oameni pe care abia i-ai cunoscut. Că visele care implică mai mult de o persoană trebuie să se  bazeze pe multe “fapte reale” şi pe date concrete. Se pare că ăsta e modul de gândire/operare cel mai safe pentru suflet.

Am hotărât să încep un vis nou şi lung, cel mai lung dintre toate. Din categoria celor care depind doar de mine şi sunt doar o problemă de timp. M-am gândit bine, bine de tot, ce m-ar face fericită (înafară de bani muuulţi, 100 de parfumuri şi audienţe maxime). Şi, pentru că Revelionul tocmai a trecut (şi mi-am dat seama că e un moment nemaipomenit pentru vise îndrăzneţe), am decis cum îl voi petrece pe cel ce va urma.

Momentul: 31 decembrie 2010, ora 23.55

Locul: Paris, Turnul Eiffel, al doilea etaj

Altitudinea: 125 m

Priveliştea: la înălţimea visului (masă obligatoriu la geam)

Muzica: jazz

Ţinuta: rochie neagră (gen Audrey Hepburn în “Breakfast at Tiffany’s” -există în dulapul meu, dar n-a fost îmbrăcată niciodată. Nu s-a “asortat” nici unui moment de până acum.)

Coafura: coc franţuzesc (n-am mai avut aşa ceva, dar cred că m-ar prinde. Neapărat să nu uit să îmi fac şi o programare la un salon de coafură parizian în ziua respectivă. Aş putea chiar să încerc un breton. Şi pentru acesta ar fi o premieră.)

Bijuterii: doar perle (da, veritabile, posed şi aşa ceva, dar n-am ce face cu ele. Cutia lor o folosesc drept suport pentru web-cam. Am destule atuuri pentru a pune bărbaţii pe fugă, nu mai e nevoie să îmi şi agăţ de gât nişte perle care valorează mai mult decât mine.)

Parfumul: hmm…aici e greu. Trebuie să fie un Chanel. Dar nu No.5. Cred că No.19 (fiind data mea de naştere, am considerat că mi-e cumva predestinat, aşa că a fost un coup de foudre).

Şi…cam atât. Artificiile le pune la bătaie Parisul. Cineva mi-a zis că sunt cele mai frumoase din lume. Ar mai trebui să fac o rezervare din timp, pentru a fi sigură că obţin o masă la geam. Nu ştiu dacă nu cumva ai nevoie şi pentru asta de un partener, dacă da, îi vor adresa primarului o scrisoare cu antet şi îi voi spune că sunt o jurnalistă din România care se consideră discriminată şi căreia tocmai i s-a făcut praf un vis ce datează de un an şi nu include un “+1″. Şi, până la urmă, voi obţine ceea ce îmi doresc.

Şi…m-am răzgândit în legătură cu visele. Cred că ar trebui să le colorăm, viu şi cu poftă, atât cât putem. Până nu prinde de veste realitatea şi nu ne trage covorul zburător de sub picioare, considerând că a fost destul. Cred că ar trebui să anticipăm poveşti ţesute în replici iscusite cu persoane pe care le placem chiar dacă abia le-am cunoscut, înainte să aibă timp să ne dezamăgească. Când nu ştim ce va urma, hai să alegem să credem că va da peste noi ceva cu totul minunat, ceva ce n-am putea avea cunoscând toate informaţiile, verificând atent sursele şi fiind capabili să aducem argumente pertinente pentru toate opiniile noastre. Să fim mai buni la nivelul viselor decât în realitate, cum spunea Octavian Paler. Ce scuză am putea avea pentru vise mediocre? Uneori nu înţeleg de ce ne încăpăţânăm să visăm banal, când e extrem de uşor să…

Nu e atât de important dacă voi ajunge să fac ce am povestit mai sus sau nu…probabil da…Dar, dacă nu, asta s-ar putea întâmpla doar din două motive: primul, că am ales un vis nou, mai aprins şi mai aproape de sufletul meu, şi, al doilea, că nu am mai aşteptat până atunci. Că toate astea se vor petrece mult mai repede, hai să zicem…de ziua mea.

Nu mai trebuie rezolvată decât problema artificiilor speciale de Revelion. Cumva, voi încerca să le mut în iunie.