The Turning Point
Posted by Anda on Jun 15, 2010 in Poveşti cinematografice | 12 comments
The Turning Point nu este un film despre dans. Ci unul pe care îl revezi, şi după 30 de ani, pentru a te gândi la alegeri, la destin, la viaţă. La păreri de rău şi paşi (chiar pe poante) înainte. Un film care te face să te întrebi dacă suntem, totuşi, rezultatul tuturor punctelor de întoarcere din existenţa noastră.
Una dintre protagoniste a ales luminile, scena, dansul. Cu preţul prieteniei înşelate, al iubirii mimate, al renunţării la stabilitate. Cu orice preţ. Cealaltă, nu mai puţin talentată, a ales să aibă o familie. Un soţ. Copii. Purtând în suflet, vreme de două decenii, chinuitoarea povară a lui “ce ar fi fost dacă?”. Dacă n-ar fi trebuit să renunţe la scenă. Dacă n-ar fi ales copilul. Ar fi fost destul de bună?
Am vrea să avem totul, dar cum trebuie şi suntem obligaţi de viaţă să alegem, ne trezim în momente de respiro ale sufletului că visăm la viaţa noastră altfel. La luminile scenei, chiar efemere şi neiertătoare, în locul plictisului conjugal şi al aritmeticii de clasa a doua. Sau, din contră, la vacanţe în doi, cumpărat de mobilă şi ales nume de copii, când tot ce avem sunt câteva vorbe, o agendă doldora de oameni pe care i-am întâlnit şi jenant de multe rochii.
Cred că alegerile sunt parte din noi, de asta le şi purtăm, inevitabil, în suflet, în zone “apăsabile”. Nu-mi amintesc să fi avut vreo păpuşă-bebe pe care să o schimb sau să o hrănesc, dar am transformat tuburi de spray în microfoane dinainte să învăţ să scriu. Nu cred că am “gătit” în oale de plastic nisip, pietre şi frunze decât de vreo două-trei ori (când veneau verii mei în vizită), dar am decupat steluţe din staniol pentru a confecţiona decorul unei scene în sufrageria bunicilor, pe care îmi prezentam propriul spectacol. Spectacol în care cântam fără să am o voce prea bună, recitam cu improvizaţii şi dansam căzând mereu de pe poante.
Când una dintre nenumăratele mele cunoştinţe, căsătorite şi cu un numar de copii cuprins între zero şi doi (interval închis) îmi spune că îmi invidiază viaţa, libertatea, călătoriile sau toaletele, sunt mereu stânjenită. Dintre toate replicile, o aleg de obicei pe cea cu “toate astea nu înseamnă nimic dacă seara te întorci într-o casă goală”. Dă bine. Dar adevărul e că abia aştept să închid uşa între mine şi lume, uşa unei case în care eu am ales, cumpărat şi transportat tot, de la covor până la ultimul şurub. Fără să fie nevoie să fac nimic din ceea ce nu vreau. Şi cred că, apropo de puncte de întoarcere sau doar de cotitură, de alegeri şi de “ce ar fi fost dacă?”, cel mai corect faţă de mine însămi ar fi să spun precum Emma, balerina aflată la vârsta când e prea târziu pentru scenă, prea târziu pentru viaţă: Nu cred în regrete. Suntem ceea ce suntem.
12 Comments
Leave a Comment
Buna Anda.
Nu stiu ce de am ajuns cu tristete la concluzia ca noi , oamenii ne dorim de cele mai multe ori ceea ce nu avem ( nu vorbesc de tine , Anda, ma refer in general la oamenii pe care eu ii cunosc bine) . Cunosc femei care au avut libertate absoluta si tanjeau dupa o casa cu copii si sot, cand au ajuns la acest stadiu vroiau inapoi libertatea, pentru ca absolut normal, e mai usor sa fi liber fara responsabilitati , fara copii plangand, sa-ti faci doar bagajul si sa fugi in lume, vacante, soare, valuri , fara ganduri. Pana la urma totul depinde de dorinta fiecarei persoane, fiecare este liber sa faca alegeri , dar probabil nu toti avem maturitatea necasara la momentul alegerii, de aceea se ajunge la “o ce bine era inainte”, ma gandesc . Am o prietena care la 20 ani a zis vreau sa ma marit si sa fac 3 copii, si asa a facut, a fost extraorinar de matura in decizia ei in ceea ce priveste dorinta de a avea o familie si copii in rest ,ea este o copila in tot ceea ce face, in acelasi timp o alta prietena care s-a maritat dupa 30 ani, si acum dupa 8 ani plange dupa libertatea pe care o avea inainte de copii, familie; sunt 2 exemple, pe care le-am dat pentru ca teoretic ma asteptam sa fie tocmai invers si totusi viata demonstreaza ca suntem ceea ce alegem sa fim , chiar daca ajungem la punctul la care zicem “parca totusi altfel mi-am imaginat viata mea sa fie”.
Alegerile pe care le facem ne definesc,ne individualizeaza.Am citit undeva ca la sfarsit ne vom intreba ce regretam mai mult:ce am facut sau ce nu am facut si am fii putut face?Cred ca viata sau ma rog,destinul ne pune in cale cate o provocare pe care nu stim initial cum s-o abordam.Cand defapt,prin prisma personalitatii sau a conceptiilor,a principiilor pe care le-am dobandit in traseul nostru avem doar o singura optiune viabila.Restul mi se par a fii doar incercari de a nu iesi din tipar,de a respecta norme de orice fel,de a nu avea curajul propriei decizii.Suntem ceea ce gandim,suntem ceea ce vedem cand privim in oglinda.Cateodata nu ne place…
Eu caut sa fiu in armonie cu mine insumi. Ideea e ca nu-mi reuseste mereu….ma simt prinsa intre ganduri si visuri. Ma simt mereu nemultumita si am asteptari prea mari de la mine si de la cei din jurul meu. Evident ca sunt dezamagita des.
Ceea ce ma bucura e ca am avut mai mereu curajul sa fac ceea ce am vrut si ceea ce am simtit. Nu a fost mereu bine, dar parca prefer sa regret un lucru facut de capul meu decat sa stau sa ma gandesc ce ar fi fost daca, cred ca cel din urma m-ar roade prea tare, prea mult timp.
Anda, imi pari stapana pe tine, cum reusesti?
Daca am fi facut totul cu un singur milimetru altfel, viata noastra n-ar mai semana deloc cu ceea ce este astazi. Eu cred ca numai traim cu impresia ca noi am ales; de fapt totul se intampla independent de noi , se intampla pentru ca asa trebuie sa fie. Daca nu alegem cand venim sau plecam din aceasta lume, de ce ni s-ar permite alte alegeri ? Toti ajungem sa ne punem intrebarea ”ce-ar fi fost daca?”, dar niciunul dintre noi n-a putut sa se intoarca in timp sa schimbe ceva. In schimb, filmele care trateaza acest subiect sunt indragite de toata lumea…
Dia, si eu pot sa-ti fac rapid o lista cu 20 de lucruri pe care nu le am, desi mi le-as dori
Si cunosc si eu atat de multe exemple din jurul meu pentru care consecintele unor alegeri nu au fost cele asteptate! Poate sta in firea omului sa viseze la ceea ce nu are sau la “altceva” sau poate tine de caracterul fiecaruia. Cred ca ar trebui sa ne auto-educam sa nu ne mai uitam inapoi si atat. Altfel, inevitabil, am schimba cel putin 20 de lucruri 
Cred si eu, Dorulet, ca alegem ceva pentru ca nu putem face altfel. Caracterul nostru, principiile, preferintele ne vor indrepta negresit spre o anume varianta. Uneori stim din prima secunda ce vom face. Iar cei care reusesc sa aleaga cu mintea si nu cu sufletul formeaza o categorie (probabil mai fericita) din care nu voi face niciodata parte.
Asteptarile cat mai mici (nule, daca se poate) de la ceilalti sunt o cale buna pentru evitarea dezamagirilor. Cat despre cele de la noi insine…cred ca problema noastra este ca analizam prea mult totul. Asta, in combinatie cu o imaginatie prea bogata, poate duce la…dezastre
Stapanirea de sine e unul din multele lucruri care imi ies mai bine in scris, Anca
Da, iubesc aceste filme, Camellia, cand eram mai mica imi imaginam mereu ca trebuie sa fie descoperita, la un moment dat, o posibilitate de a te intoarce in timp. Sau de a deveni invizibil. Cu cat ne ferim mai mult de “ce ar fi fost daca?” cu atat cred ca suntem mai linistiti suflesteste. De regula ia mult timp si cu toate ca, uneori, viata iti ofera o a doua sansa…sunt cam sceptica. Lucrurile trebuie sa se intample la momentul potrivit sau deloc.
Cand oamenii invidiaza un stil de viata opus stilului lor, se gandesc doar la varianta cea mai buna a acestuia. Dar, ca sa folosesc exemplul tau, cati artisti nu se zbat in mizerie si anonimat, servind in fast-food-uri ca sa-si plateasca o chirie, si cati oameni casatoriti nu traiesc in frustrare si plictiseala? Nu stim niciodata cum ar fi fost cu adevarat daca am fi ales altfel. Nu trebuie sa te scuzi pentru viata ta si sa-i subliniezi neajunsurile in fata altora ca sa-i menajezi. Traim oricum intr-o societate in care femeile necasatorite sunt considerate “fara capatai”, de ce sa nu subliniem si partea buna a lucrurilor? Acum stau cu logodnicul meu si pot sa spun ca mi-e bine. Dar mi-a fost bine si cand eram singura si veneam la “o casa goala”, cand gaseam totul asa cum lasasem, cand n-aveam de strans in urma nimanui, cand nu dadeam socoteala de cat si pe ce cheltuiam etc etc. Trebuie sa ne bucuram de fiecare etapa a vietii.
Cat, am renuntat demult sa ma mai scuz doar pentru ca nu ma incadrez in “marea majoritate”. E interesant cum eu nu intreb niciodata: nu ti-ar placea sa fii singur, liber, nu ai prefera sa vezi 2-3 tari inainte de a turna 2-3 copii, nu ai vrea sa-ti gasesti niste pasiuni care sa iti ocupe un week-end intreg, de unul singur, fara sa fie nevoie sa “stai cu cineva” ca sa nu te plictisesti si, eventual, sa te vezi cu alte 2-3 cupluri la o carciuma? Probabil m-ar considera nebuna.
Incerc sa evit discutiile de acest gen si intalnirile cu oamenii care le-ar putea provoca, tocmai pentru ca sunt de parere ca fiecare alege ce i se pare mai bun pentru sine. Si apoi incearca sa traiasca cu alegerile facute.
Multi habar nu au ca nu e sanatos sa stai cu cineva doar ca sa nu te plictisesti, sa nu te simti singur. Imi pare tare grav sa nu poti sa stai tu cu tine si sa simti ca iti e si bine pe deasupra. Stiu, da, nu ma incadrez in “marea majoritate”. Recunosc, au fost si momente in care am simtit singuratatea, neimpacarea cu mine insumi, lipsa de armonie, lispa de incredere in mine, dar cred ca multe din probleme NOI putem sa le rezolvam si nu cineva din exterior….eu mai am de lucru la problemele mele
LA MULTI ANI, Anda!
sa ai parte de tot ce iti doresti si sa iti doresti tot ceea ce oamenii dragi tie vegheaza sa ti se implineasca. sa ai zambet atunci cand incepi zilele, sa ai lacrima numai atunci cand frumosul te atinge, sa ai mereu in preajma ta oamenii buni si norocul.
te imbratisez cu mare drag,
pisica
Alegerile se fac in cateva secunde si consecintele se platesc in restul timpului ramas.
In viata trebuie sa facem nenumarate alegeri… unele vor fi bune, altele invariabil gresite… important este insa sa ni le asumam.