De dinainte de viaţă…
Posted by Anda on Jul 27, 2010 in Visele altora | 35 comments
Amalia mi-a transmis rugămintea de a scrie despre cartea copilăriei mele. Despre aceea care mă făcea să visez mult timp după ce îi închideam copertele (pe atunci necartonate şi deloc lucioase) şi de câte ori treceam pe lângă raftul unde o aşezasem. M-am gândit o vreme ce să aleg -în primul rând, pentru că ea a scris deja tot ce am trăit alături de “cavalerii florii de cireş” şi, în al doilea rând, pentru că la mine copilăria, începutul de adolescenţă şi tinereţea târzie nu sunt deloc clar delimitate. Nu-mi dau seama foarte bine ce scrieri mi-au influenţat păşitul în viaţă, care a fost vârsta primelor iubiri citite sau cea a acceptării despărţirilor dintâi.
Am ales o carte (impropriu spus, pentru că se întinde de-a lungul şi de-a latul a zece volume) “de capă şi spadă”. O carte despre curaj şi onoare, iubire, acceptare şi speranţă, despre istorie şi fast, despre parfumuri şi rochii lungi de bal. Întâlniri de taină şi scrisori rătăcite. Otrăvuri şi comploturi. Dueluri şi declaraţii. Şi, dincolo de toate, despre Paris. Parisul, aşa cum se contura încet-încet în mintea mea în formare, drept cel mai frumos oraş din lume. Somptuos. Magic. Locul marilor regăsiri, despărţiri şi începuturi. Michel Zevaco mi l-a adus, cu măiestrie, în “Cavalerii Pardaillan”. Ca şi când ar fi fost la o aruncătură de băţ distanţă, ca şi când muzica ar fi răsunat undeva în spatele meu, alături de foşnetul evantaielor şi al rochiilor atingând podeaua şi înmiresmând aerul cu adieri vechi din sticluţe cu dop. Iar eu n-ar fi trebuit decât să mă întorc şi să alunec în Sala Oglinzilor, căutând discret un nume în carneţelul de bal şi întinzând cu graţie o mână înmănuşată.
Au trecut 20 de ani de atunci şi în continuare îmi plac parfumurile şi rochiile lungi, chiar dacă n-am participat la prea multe baluri şi nici n-am fost nevoită să scot des carneţelul pentru a nota încă un nume (pentru un dans, poate două). Încă mai cred în iubirea din acele vremuri, dar accept că ea poate nu există şi sper să găsesc ceva pe aproape măcar. Parisul e tot acolo, revine mereu în ceea ce scriu şi mă aşteaptă să-mi trăiesc povestea. Cartea e pe acelaşi raft pe lângă care trec zâmbind, într-o casă unde mă întorc rar şi în care nu mai visez demult baluri, oglinzi şi sticluţe cu dop.
Dreptul de a citi (www.estedreptulmeu.ro), de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul cu cele mai frumoase vise despre viaţă, e un pas făcut de timpuriu în căutarea a ceea ce numim generic “fericire”.
35 Comments
Leave a Comment
Primul?
Eu pe Zevaco l-am citit ceva mai tarziu, cred ca pe la 16 ani, si nu a mai avut chiar asa un efect asupra mea… oricum cartile lui sunt excelente si reprezinta o lectura extraordinara pentru un copil/adolescent.
Ei, ce sa-i faci, Bogdan, povestile vechi de capa si spada incita mai mult cavalerii!
L-am citit si pe Dumas, dar Zevaco mi-a placut in mod special (mai putina istorie si mai mult loc pentru romantism)…
Am citit aceste carti cand eram in clasa a-IX-a.Mi-au fost recomandate de primul meu prieten care locuia la Sighisoara.Nu aveam cartile dar le-am imprumutat de la cineva.Pentru mine inseamna multa nostalgie, puritate,dragoste sincera.Comentariile le faceam prin scrisori Acum mai scrie cineva scrisori?Mai citim aceeasi carte si apoi sa ne scriem impresiile?La Medeleni are o alta poveste pentru mine. Fericirea este in noi dar nu ne lasa cei din jurul nostru sa ne manifestam.Sau nu e asa?!
Nu stiu daca mai scrie cineva scrisori, Simona. Poate doar mailuri lungi si dese. Iar impresiile despre carti ajungem sa le impartasim telefonic, intre ultimele noutati legate de criza si comentariile referitoare la o nunta la care am fost.
Fericirea care depinde numai de noi o avem in noi insine. Dar si asa suntem bruiati mereu.
cred ca toti am citit cavalerii, in perioada copilarie-adolescenta. nu stiu daca mi-au placut in mod deosebit, a fost o vreme cand capa si spada aveau un gust special, o savoare anume.
dar daca m-ai pune sa spun ce carte m-a facut sa visez copil fiind, ar fi greu, foarte greu de ales.
pentru ca una singura ar fi prea putin.
Ai dreptate, Pisica, e greu de ales. Mereu ma pun in incurcatura astfel de intrebari – cea mai buna carte, cel mai frumos film, cel mai talentat actor, piesa preferata etc. Dar cred ca as putea tese o poveste despre orice m-a impresionat la un moment dat.
Eu mai scriu scrisori; de alea pe hartie si trimise prin posta.
Cu pixul sau cu cerneala?
şi eu mai scriu scrisori, anda. şi am o colecţie de stilouri… ba mai mult, chiar şi posturile le scriu întâi pe hârtie.
Salut, Anda! Ce minunat e sa cresti inconjurat de carti! Sa faci scenarii cartilor cu ochii mintii… Eu cred ca am fost norocosi in acea perioada ca nu am avut calculatoare si ca am prins atata drag de citit carti. M-am gandit pe care din carti sa o numesc “cartea copilariei mele” si am ales Contele de Monte Cristo… o carte veche, in doua volume, cu pagini ingalbenite de timp, cu un miros dulceag… erau din colectia bunicilor mei, carti care au scapat de foc atunci cand venisera comunistii. Nu eram foarte mica atunci cand am citit-o, cred ca aveam vreo 13 ani, dar eram un copil pe vremea aceea, care inca mai croia haine la papusi… Te pup.
Iti multumesc!Mai bine zis:ITI MULTUMIM!Te asteptam amandoua !Fetitei mele nu-i venea sa creada ca ti-am scris si mi-ai raspuns!Eu scriu scrisori,tot mai putine,si felicitari trimit in zilele de sarbatoare.Nu-mi place sa trimit mesaje pe telefon.Daca trebuie sa trimit un mesaj ii dictez Veronicai.Parca pierd emotia, sentimentul placut de ai spune celuilalt ceva.Imi place sa ma joc atunci cand primesc plicuri in cutia postala.(nu facturi)Le deschid incet,le ating usor hartia…si multe altele.Ai dreptate in privinta telefoanelor.Si avind in vedere ofertele de acum cred ca vom ajunge sa vorbim si in propria noastra locuinta,intre noi, tot la telefon.(Doamne fereste!)
:):)Multumim!
Stii ca si eu imi notez ideile pe hartie, Pisica? Desi scrisul meu, atat de frumos odinioara, devine incet-incet ilizibil…obisnuinta tastaturii… Colectie de stilouri, ce frumos! De fapt tu esti o adevarata colectionara de obiecte si miresme de poveste!
Intr-adevar, Blue, adoram vacantele pentru ca aveam, in sfarsit, destul timp pentru a citi. De obicei mergeam cu mama la librarii ca sa ma ajute sa aduc acasa brate intregi de volume si nu era bucurie mai mare decat aceea de a le vedea frumos aliniate, asteptand sa fie rasfoite. Pacat ca viata a dat peste mine cu problemele si repeziciunea ei si n-am mai tinut pasul cu cititul…in ultima vreme reusesc, cu greu, sa remediez asta, pentru ca imi era cu adevarat dor de carti…
Eu nu-mi mai amintesc cand am scris ultima scrisoare de mana, Simona. Am insa o prietena draga in New York care imi trimite si acum felicitari scrise de mana, la ocazii speciale. In rest…facturi, anunturi si promotii
) cu adresa mea. Va pup pe amandoua!
Legat de ce mi-ai scris, nu ma supar deloc, o sa-ti trimit un mail (mail, nu scrisoare
Nah… cu pixul… si pe hartie A4 din topul de la imprimanta…
)
Dar tot scrisori sunt, nu?
multumesc, Anda.
Sper sa continue pentru totdeauna povestea asta cu carti, reviste, margele si parfum.
multe avem in comun anda
chiar şi o amintire extrem de dragă mie, dintr-o zi de duminică, anul trecut, când pregăteam un cadou pentru alice. mai ştii?
pentru mine, când mă gândesc la tine, mereu va rămâne o undă de no.19 şi un dor de paris. oraşul tău…
Anda, te invitam si pe tine daca-ti face placere. Cred ca ne vom intalni pe 3 august la ora 18.30, la Carturesti Verona.
Bogdan, si eu am un top de coli A4 pentru imprimanta din care mai extrag pentru diverse notite
Tot cu pixul…
Ce bine suna “pentru totdeauna”, Amalia! De-ar fi toate lucrurile pe care le iubim asa…Sper si eu!
Imi amintesc de noaptea aceea, Pisica, si de Peter Gabriel. Imi amintesc si ca, in aprilie 2009 cand am lansat cartea, Cristina Bizu mi-a dat sa semnez un exemplar pentru o Pisica pe care atunci nu o cunosteam. Cred ca, pana la urma, oamenii asemanatori gasesc o cale unul spre celalalt. Sau…asa ar fi frumos sa fie…
Acum incercam sa-mi dau seama de prima carte pe carte am citit-o
…nu-mi dau seama daca a fost Colt Alb sau Fram Ursul Polar 
Despre cartea copilariei mele nu-mi aduc aminte….stiu doar ca imi placeau basmele.
Cumpariluzii
Acum imi dau seama de ce te plac, draga mea- avem aceleasi preferinte, si la carti. Cu toate ca, daca ma uit in urma la ce ai scris de mancaruri si ce ,,luxuri,, iti permiti tu….:-)
“îţi doresc să ai vise frumoase şi împlinite” aşa mi-ai scris. şi nu ştiu de ce, london beat mi-a plăcut întotdeauna mai mult. apoi mi-ai spus: sunt fata aceea în roşu… şi am ascultat până târziu în noapte, aşteptând de fapt miezul ei, peter gabriel- in your eyes.
da, anda, există întotdeauna o cale prin care oamenii asemenea se găsesc, se regăsesc.
Imi amintesc cartile de care spui, Cumpariluzii. Pe mine ma induioseaza peste masura povestile cu animale, incerc sa le evit. Au o nota de tristete. Nici filmele nu-mi plac… Era un vechi film coreean, parca, difuzat la TVR cand eram copil, cu un caine mare si alb, Haki, al carui stapan murise. Iar cainele mai mergea inca zilnic sa-l astepte la poarta serviciului, sa apara… Plangeam cu lacrimi uriase si cred ca as plange si acum…de animalute imi e mai mila decat de unii oameni
Corina, am zis eu bine ca oamenii asemanatori isi regleaza cumva lungimile de unda
“Luxuri” nu stiu daca sunt, dar imi place atat de mult sa mananc incat fac din orice gustare frugala o bucurie, ador sa calatoresc prin lume, asa ca fac din orice zbor o poveste. Iubesc dulciurile pentru ca imi amintesc de copilarie si avioanele pentru ca ma fac sa visez la oameni si la locuri.
Ce amintiri ai trezit, Pisica…Asa e, asta ti-am scris. Cand mi-am prezentat povestea, am spus si eu ca “London Beat” e preferata mea. Si ramane, dupa tot acest timp. Poate pentru ca am scris-o dintr-o rasuflare, fara sa caut cuvintele, fara sa aranjez sau sa colorez ceva. Unele istorii se scriu singure, eu nu fac decat sa le pun pe hartie.
Nu cred ca am sa mai scriu vreodata asa si nici n-ar avea rost sa mai incerc sa rememorez o astfel de stare. De asta nu cred ca sunt o scriitoare prea buna, nu-s capabila de o dedublare, nici macar temporar. Pana si cand inventez povesti, pentru mine e ca si cand s-ar fi petrecut, mi le imaginez atat de bine incat as putea jura ca asa au fost…
Anda tocmai am revazut filmul de care spuneai acum aproximativ o luna. La sfarsitul filmului, ea plangea cum rar am vazut-o.
Recunosc ca ma misca foarte tare astfel de carti, astfel de filme, dar cred ca de asta le si caut…
Cumpariluzii
Eu voi vedea in seara asta “Uzak”
I hope you will enjoy.
. Am sa intru maine dimineata inainte sa plec sa vad daca a fost pe gustul tau…
Cumpariluzii
PS: Sa nu uiti sa faci recomandari daca mai vizionezi ceva dragut
Cum ai aflat de filmul asta? Mi-a scapat complet din vedere…
Mi-a placut = mi-a trezit niste reactii si cred ca n-am sa uit de el prea curand… Desi nu e foarte vechi, mie nu stiu de ce mi-a adus aminte de perioada comunista, cand parca si iernile erau mai lungi si mai grele (poate pentru ca nu prea aveai cum sa te distrezi, fara lumina. Daca spun vreunui pusti de azi ca pana in clasa a cincea mi-am facut temele la lumina lampii, se uita la mine ca la Ana lui Manole. Atunci era ceva normal).
Personajul principal, ca si putinele scene cu aparitii feminine, mi-au fost dureros de familiare.
Ce bine ca maine (azi) e sambata, e vara, traiesc in secolul XXI si sunt inca tanara!
Ma bucur sa aud asta, si ca nu sunt singurul care isi bucura simturile cu astfel de filme.
Iti multumesc pentru recomandare. Am plecat .
Cumpariluzii
Anda ai o ruda ce lucreaza la BBDO?
Cumpariluzii
O ruda foarte draga, as spune. De ce, semanam?
Cumpariluzii
Ce misterios… Nice
Da… si mie Colt alb si Fram ursul polar imi starnesc amintiri frumoase…