Show Time
Posted by Anda on Aug 24, 2010 in Viaţa reală | 74 comments
Mai mult ca sigur că ne imaginăm fiecare jucând diverse roluri -în viaţă, în dragoste, în profesie. Le colorăm după vârstă, după înţelepciune, sau pur si simplu după starea noastră din momentul respectiv. Uneori mai determinată, alteori mai naivă. Uneori mai puternică, alteori dependentă. Şi…câţi oameni, atâtea roluri. Nu poţi să-i compari, aşa cum nu poţi nici să le cântăreşti visele. Pentru că vin cu unitatea de măsură dată de sufletul fiecăruia.
Sunt convinsă că multe din rolurile pe care mi le-am dorit, în această viaţă, ar putea părea copilăreşti, hilare sau de-a dreptul imposibile. Chiar şi pentru mine. Renunţ acum extrem de uşor la vise care altădată mă atingeau cu aripile suficient de ferm încât să mă facă să zbor. Pentru că vremea figuraţiilor a trecut. Şi, chiar dacă mai sunt destul de tânără, sufletul meu e mai puţin darnic la capitolele încredere, altruism şi speranţă. Nu ştiu să mă vând şi nici să visez la recompense. Dar speram mereu la un succes final, general, care să dea valoare drumului de până atunci. Acum însă mă uit în urmă şi constat că n-am ajuns la nici un capăt, nici n-am primit vreun rol principal. M-am pregătit desigur, ani întregi, în tacere şi gratis, orbeşte, fără să ştiu corect criteriile de selecţie. Am lăsat să se culeagă în grup lauri care erau ai mei, doar ai mei, creionaţi, coloraţi şi ridicaţi de mine de la zero, întrucât mi-am zis că data viitoare o să pot şi mai mult, de una singură. Am urmărit ascensiuni spectaculoase care mi-au trecut razant peste umăr, crezând prostiile psihologice conform cărora victoria muncită şi obţinută cu greu e cea care durează (în ce secol?!). Am dat din umeri si am plecat capul, considerând că poate nu sunt destul de drăguţă, sau de caldă, sau de specială ca să primesc un inel cu piatră pătrată. Sigur ceva lipsea, poate mai trebuia să mă pregătesc câţiva ani, în tăcere şi gratis. Data viitoare…
Acum nu mai fac repetiţii pentru nimic. Dezvolt o artă deosebită de a mă retrage din lucrurile care contau acum 5-7-10 ani, chiar dacă sunt la o aruncătură de băţ. Pentru că nu mai am tăria de a face figuraţie visând poveşti ideale şi incapabilă să invidiez pe cineva (măcar cât să mă ambiţionez un pic). Plec cu graţie virtuală când concurenţa devine prea ascuţită nu pentru că nu mai am tehnici de luptă, ci pentru că nu e lupta mea. A fost, demult. Am absolvit cu brio toate cursurile de figuraţie imaginate vreodată (la care mă înscrisesem de una singură, cu ochii plini de încredere). Consider că stagiul acesta prelungit a fost îndeplinit, aşa că aştept roluri principale, dacă or fi. Cu menţiunea ca în prezent nu mai sunt aşa tăcută şi nici nu vin gratis.
În ultima vreme, am primit prea multe roluri de figurantă cu pretextul că mi se face un bine. Mi s-o fi dus buhul că aş fi extrem de ieftină (în urma figuraţiei anterioare, teribil de priceput realizate şi de-a dreptul pe banii mei). O să le spun solicitanţilor din viaţă, dragoste şi profesie, cu un zâmbet politicos (acelaşi pe care îl servesc şi când mi se spune “nu” -unul anesteziat de prea multe repetiţii), că au greşit adresa, să caute în altă parte. Dar, înainte de asta, poate ar trebui să ies şi, cu dioptriile mele care mă împiedică să văd clar departe/aproape, să descifrez ce o scrie, totuşi, pe uşa mea.
Voi face asta mâine. Se ştie că noaptea nu e prea bine să primeşti o veste proastă.
74 Comments
Leave a Comment
E ora 3:40 asa ca nu bag mana in foc ca am inteles toate subtilitatile articolului tau, dar oricum, atat cat l-am inteles, vreau sa-ti spun ca mi se pare ca ai luat decizia corecta – rolurile secundare sunt OK pentru perioada de ucenicie, dar de la un moment dat incolo e normal sa ne dorim sa jucam si roluri principale, chiar daca, poate, talentul nativ ne impiedica uneori sa le jucam pe scena principala…
Da, nu e loc pentru toti pentru scena principala a vietii, dar pentru fiecare dintre noi exista o sala care sa ni se potriveasca, unde sa putem juca rolul principal si unde sa starnim aplauzele publicului… trebuie doar sa o cautam si sa o gasim.
… just my 2 cents …
Se spune ca daca la capatul drumului n-ai gasit ce cautai inseamna ca n-ai ajuns la capatul drumului. Si stii si tu ca drumul poate fi o autostrada dreapta pe care sa te depaseasca masini scumpe cu soferi nebuni, poate fi o sosea intortocheata printre dealuri inverzite pe care sa fii singura, poate fi un drum neasfaltat inca pe care sa te umplii de praf cautand disperata o iesire. Gasesti drumuri cu indicatoare, cu multe carute cand te grabesti mai tare, cu nesfarsite coloane de alte masini si smecheri care le depasesc, drumuri in noapte, drumuri pustii. Toate au bifurcatii, intersectii, iesiri. Trebuie sa alegi mereu, cu harta sufletului in mana si cu ochii larg deschisi. Iar toate astea nu trebuie sa le faci pe gratis, pentru ca benzina e scumpa si se tot scumpeste.
E un articol cam pesimist sau doar mi se pare mie? Ma asteptam sa scrii un post ghidus despre ciocolata belgiana, ploaia rece si pub-urile de langa Comisia Europeana
, si cand colo… Of. Sa stii ca roluri de figurant(a) primim cu totii – ca-n orice in viata asta trebuie sa stii sa pastrezi un echilibru intre ceea ce iti pot fi de folos si ceea ce te-ar trage in jos. In rest, ne luptam cu totii cu propriile noastre neimpliniri, vise spulberate, samd. Si e bine atata timp cat inca luptam – n-as vrea sa ajung intr-una din zile una dintre persoanele acelea resemnate, cu inel cu piatra patrata pe un deget, cum zici tu, si multe alte vise moarte in jurul meu. Uneori, cand te trezesti si te uiti in jurul tau, poate fi prea tarziu sa mai iei ceva, orice, de la capat.
Eu mereu evit sa ma uit ce scrie pe usa mea….mai trag din cand in cand cu ochiul si nu-mi place ce vad…..si atunci ma intristez, incep reprosurile si atacurile asupra mea. Da, eu asa fac, cand ma simt mai lipsita de putere si incredere, tot in mine dau.
) Imi pare rau ca nu sunt mereu cum mi-as dori 
Eu tind mereu sa ma devalorizez, imi lipseste increderea in mine si sunt ezitanta, delasatoare, nu am reusit sa gasesc avantul sa ies din astenia asta (care tine de vreo 4 ani la mine
Bogdan, nu te dezminti cu ora comentariilor!
Sigur o fi o sala, o piesa si mai ales un public care sa ne aprecieze rolul, problema e ca, uneori, dependenta de lumnile scenei ne face sa acceptam orice. Asta daca as reusi sa schimb m-as declara multumita.
Calatoria se face cu mult consum sufletesc, MR. Si, ciudat, cand combustibilul ajunge aproape de zero, incepi sa te intrebi daca tot drumul asta nu e, de fapt, o bucla si daca n-ai cautat degeaba atata timp un capat care nu exista.
Ce sa-i faci, Justine, lucrurile se scriu singure, cum vor si mai ales in ordinea in care vor…n-am fost niciodata o foarte buna cronicara de calatorii sau de momente fericite. Desi poate ma voi axa numai pe orase si drumuri in viitor, repetitivitatea ofertei de proasta calitate din celelalte domenii ma face sa renunt. Am scris deja despre toate.
Dar sa stii ca persoanele cu inel pe deget n-au toate vise spulberate in jur. Pentru foarte multe, inelul ala era visul si, mai departe, cum o vrea Dumnezeu. O sa pun punct, risc sa fiu rea si pozitia mea de ne-inelata nu-mi da dreptul
Sa stii ca toti cei cu incredere in ei nu sunt mai valorosi decat tine, Anca. Doar atitudinea lor difera. Unii nu si-au pus niciodata problema ca ar putea fi altfel sau mai buni. As face schimb oricand cu un om multumit de el, care doarme noaptea pe o ureche. In bezna.
Pentru mine esti DIVA din rolul principal, dar stiu ca asta nu conteaza prea tare…Nu sunt de tine rolurile secundare! Inelul nu-l ai pentru ca nu s-a inventat inca o piatra atat de bine slefuita care sa-ti stea pe inelar…
Anda, nu doar ca ne imaginam jucam diverse roluri. Unoeri prelungim aceste momente zi de zi, pana in clipa in care, inevitabil ne trezim si asta nu pentru ca vreun print ne-ar fi sarutat cu foc ci din simplul si banalul motiv ca izbitura capului de pragul de sus, chiar doare.
In ultimul timp chiar imi pun problema existentei unui destin. Desi sunt sceptica si cu tendinta de a trece prin filtrul dovezilor stiintifice cam tot ce e in jurul meu, viata imi da cate un bobarnac si-mi rade in nas tocmai atunci cand vorbesc eu mai pretios despre alegerile personale.
Altfel nu-mi pot explica. Aleg un rol ce-mi pare principal, un rol visat din varii motive, ca apoi sa realizez (aici inghit in sec) ca n-am fost decat o figuranta, si inca una cam jalnica. E cam greu de inghitit hapul, dar n-am ce-i face.
Si ce ma uluieste si mai mult e atitudinea mea. Parca as fi inconstienta
Imi spun : n-am sa mai visez, n-am sa mai astept nimic, n-am sa-mi mai fac nici un plan..si cand colo…exact asta fac..
Iti doresc succes, draga Anda, in demersul si dorinta ta- sunt intemeiate, ai talent, esti harnica, cultivata, frumoasa, sensibila- o fiinta minunata. Cred ca lipseste reflectorul care sa lumineze toate acestea care esti tu, sa te arate in adevarata ta stralucire…De cand te stiu si te citesc, iti doresc rolul acela principal, pe masura ta…
Si insanatosire grabnica- a fost faina calatoria ta? Te imbratisez.
O secondez pe Corina, sper sa vina si momentul tau cat mai curand. Uneori e mai bine sa faci figuratie, cand vezi ce e in culise. Nu stiu care e domeniul tau de lucru, dar macar aici, pe blog, poti sa fii sigura ca sunt multi care apreciaza talentul tau si abia asteapta sa citeasca un nou articol. Si poate nu o sa primesti un inel cu piatra patrata, poate va fi rotunda, ovala, sau in forma de inima, sau de fluture
. Dar de primit o sa-l primesti, fara sa trebuiasca sa alergi dupa reflectoare.
pe uşa ta scrie cu siguranţă numele tău. sunt sigură.
amar post şi extrem de lucid.
dar e important să decizi că şi nu-ul este o opţiune, că uşile cândva larg deschise le poţi închide şi chiar încuia.
figuraţia este bună cu titlul de ucenicie. dar fiecare dintre noi avem rolurile noastre principale, reflectoarele sub care strălucim. nu rolurile pe care ni le dorim neapărat, ci acelea care ni se potrivesc.
şi, iartă-mă, eu mai cred şi acum că munca cinstită, cărămida peste cărămidă durează. pe mica mea scenă, unde pun mortar peste cărămidă şi tot aşa, e tot ce contează.
Anda, daca ne-ai dezvalui si noua cu ce te ocupi, poate am intelege mai bine tristetile tale. Dar din noua fotografie ne zambeste un chip luminos si optimist. Numai bine!!!
Am stat un pic pe ganduri inainte sa incep sa raspund la comentarii, pentru ca, sincer, nu ma asteptam sa primesc mesaje atat de frumoase la un post banal, dar onest, totusi. Va multumesc fiecaruia in parte, m-ati facut sa zambesc (de mai multe ori).
Aerlilian (chiar ma intrebam pe unde mai esti?!), cred ca fiecare trebuie sa jucam rolul principal pentru noi insine cel putin, ca sa mai echilibram un pic balanta generala. Cat despre piatra, de acord cu tine
Nu-mi place niciuna 
Lotusule, e departe de a fi inconstienta, pur si simplu vrem lucruri banale, care se intampla la fiecare pas, doar ca NU NOUA. Stii, psihologii spun ca noi insine generam comportamentul celorlalti in ceea ce ne priveste si, atata vreme cat nu reusim sa ne schimbam atitudinea, obiceiurile, modul de a gandi, vom trece, inevitabil, prin acelasi si acelasi scenariu. Indiferent cum ar fi ceilalti actori, trecatori, care mai joaca in piesa noastra. N-am reusit sa invat asta, asa cum n-am invatat nici sa nu mai fac din totul o poveste sau sa nu mai astept sa mi se intample lucruri cu totul incredibile. Dar la teorie sunt absolut grozava.
Draga mea Corina, calatoria a fost minunata, urmarile le suport si acum, din pacate. Sper sa treaca odata, nu sunt un bolnav prea rabdator, fac un intreg circ de cate ori ceva nu e in regula. Am primit gandurile tale bune, le primesc mereu
Ma indoiesc insa ca sunt in locul potrivit la fel de mult cum ma indoiesc de mine. Dar…ne regasim in lucrurile marunte din fiecare zi 
Cat, inelul nici nu mi-l mai doresc atat de tare, in locul lui tanjesc dupa zeci de alte lucruri, cu ardoare
Domeniul in care lucrez e unul unde se potriveste la fix expresia ta: cand vad ce e in culise, ma limitez la figuratie. Valabil si pentru viata, in general.
Camellia, cred ca serviciul e o parte prea mica din apasarile mele. N-am fost niciodata o carierista, culmea, dar, avand in vedere ca n-am familie, da bine si frumos sa spun ca “ma concentrez pe job”, nu-i asa?
Cand colo, eu visez numai calatorii si spectaculoase povesti de dragoste 
Pai de asta am si pus poza, sa mai incheiem cu tristetea si cu baloanele de sapun. E de la concertul Aerosmith. Genul asta de zambet e, de obicei, cel de dinaintea unei dezamagiri -pentru ca, nu-i asa, realitatea nu va fi in veci la inaltimea viselor. Si nu, nu ma refer la concert.
Pe usa mea e si prenumele, si numele meu, Pisica (asa, la figurat, nu vreau sa fiu gasita de fani
). “Nu”-ul este o optiune la care apelez destul de des in ultima vreme, nu stiu daca din fericire sau din pacate. Poate din ambele. Ma amuza ca nu-mi mai doresc lucruri care inainte ma multumeau aproape pe deplin, o fi un semn de maturitate combinata cu o usoara oboseala. Nu m-am referit la ceva concret, asa cum probabil ai intuit, sunt pur si simplu chestii adunate, in timp, si activate de ganduri care incoltesc daca stai prea mult in pat 
Eu m-am lamurit demult ca varianta caramida cu caramida e, in cazul meu, singura posibil castigatoare. Am insa in continuare probleme in a gasi rolurile care mi se potrivesc si probez mereu masti prea mari sau prea inzorzonate.
Anda, si eu visez la fel si crede-ma, visurile mele nu au nici un suport. Dar (am mai spus asta) ne poate cineva impiedica sa visam? Cred ca e singurul lucru care nu ne poate fi luat.
Am fost mereu revoltata cand realizam ca barbatul din viata mea imi rezervase un rol secundar. Am fost si mai revoltata cand acelasi personaj incerca sa ma convinga ca acela e cel mai bun rol posibil, cand eu stiam si simteam ca nu era asa. Mi se pare in continuare ca asta e o marsavie fata de celalalt, si ca, daca nu vrei decat pe cineva care sa joace un rol secundar in viata ta, ar trebui sa fii onest in privinta asta de la bun inceput. In definitiv fiecare e liber “to fool around”, dar, vorba aia, sa stim si noi. In cele din urma, cand vezi ca n-ai cu cine discuta, cel mai bun lucru pe care il poti face e sa trantesti usa si sa ii lasi pe acesti oameni in urma, in realitatea lor masluita. In ultima vreme nu ma mai obosesc asa de tare sa fiu draguta si ultra toleranta, imi ies pe gura (si pe tastatura) cuvinte care taie si pe care le arunc cu precizie, fara vreun regret ulterior. Cred ca de oameni care nu dau prea multi bani pe noi e plina lumea, fara sa ii mai tinem si noi in poala, ca o closca iubitoare. Acum mi se pare stupid ca am iertat atatea, ca am trecut cu vederea lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le fi trecut, ca am lasat de la mine, ca… Si am devenit poate prea intoleranta, poate prea nesuferita, poate o sa ajung la 60 de ani sa traiesc singura inconjurata de 10 pisici, dar imi asum riscul asta, ca multe altele…
S-ar putea spune ca uneori atitudinea noastra este cea care determina un anumit tip de comportament raspuns. Mai adaug ideea conform careia, dintr-o multime oarecare alegem, mai mult sau mai putin inconstient, un anumit tip/ o anumita structura/ un anume om si nu altul.
Eu ma intreb cand o sa ma invat minte
..
Teoria e superba, as putea sta ore sa bat apa in piua pe marginea vreunei idei. Practica, conform dictonului, e cea care ma doboara.
Camellia, se pare ca sunt bune pentru spirit doar visele constructive si realizabile. Altfel dezamagirile cu care se pot solda dauneaza. Poate e si o lectie aici, dar mereu imi spun ca o invat data viitoare.
Nu e nimeni onest la inceput, Justine, poate pentru ca atunci “da bine” sa fie spuse lucruri frumoase. De multe ori am intuit figuratia pe care o faceam intr-o asa zisa relatie si, dupa luni intregi in care am fost contrazisa, s-a dovedit ca am avut dreptate. Mereu am. Acum imi selectez singura rolurile, sunt draguta doar daca am chef sa maschez intoleranta. Nu ma retine nimic, as putea pleca din orice.
Nu cred ca e vorba de “invatat minte”….si, de fapt, cum s-ar traduce asta? Sa visezi mediocru, sa iti placa de primul venit, sa vrei liniste fara atatea scantei, sa faci un copil si asta sa fie viata, doar pentru ca lucrurile spectaculoase nu sunt pentru noi?! Nu prea cred, Lotusule.
Anda, nuuu
In traducere, ideea din mintea mea se referea la faptul ca eu nu ma invat minte sa “aleg” anumiti oameni, ca parca aceasta alegere as face-o conform unui pattern. Desi, la prima vedere, acesti oameni nu sunt asemanatori, in timp constat ca destui din ei au anumite trasaturi . Strict cu valoare de exemplu, iubitii mei s-au dovedit a fi iresponsabili si incapabili de a-si asuma fie chiar si un sfarsit de relatie. Iar cireasa de pe tort e viitoarea mea dez-inelare, din acelasi motiv…
La acest lucru ma refeream.
..
Am nevoie de spectaculos, de emotii , de aripi, de inaltari, de vise, de iubire. Chiar nu pot exista fara iubire.
Cam asta ar fi.
Am inteles acum. Tocmai de asta or avea dreptate psihologii: diferiti, dar le generam acelasi comportament. Si nu prea imi place varianta pe care mi-o dau prietenii: “nu era cel potrivit pentru tine”, intrucat nu mai am energia, timpul si rabdarea de a testa o suta-doua de exemplare. Am lucuri mai bune de facut cu sufletul. Am incercat de cateva ori, ar fi fost de preferat sa tina, din anumite aceleasi motive n-a tinut si asta e. Daca mai da vreunul peste mine care sa-mi placa n-o sa zic nu
Anda…cat de superficial a sunat asta cu ” daca vreunul care sa-mi placa da peste mine ”
. Daca spuneam eu mai intelegeam 
Lotusule…te superi oare daca iti spun ca am izbucnit in ras cand am citit cuvantul dez-inelare ?
Cumpariluzii
De ce? Eu nu mai caut nimic. Dar eu aleg, totusi.
Pick me , pick me
Cumpariluzii
Trebuie sa dai peste mine pentru asta si dupa, mai vedem. Decid repede
Asta seara sunteti pusa pe glume. Auzi la ea. Decid repede
. Greu nu e sa dau peste tine. Mai greu ar fi fost invers 
Cumpariluzii
Nu glumesc deloc, nu stiu la ce va referiti
Stii zicala tampita conform careia unei femei nu-i trebuie decat 5 minute pentru a formula un raspuns la o clasica intrebare subinteleasa? E teribil de adevarata.
Decid repede, superficiala fiind
Invers nu are sens, eu nu dau peste nimeni, remember?
PS: Am inchis geamul, am tras jaluzelele. A venit toamna deja ?:)
Cumpariluzii
Asta e greu spre imposibil. Am traiectorie limitata
Mai sunt cateva zile in care sa pretindem ca vara e in toi si putem sta toata noaptea fara haine in plus. Si gata. Cu balast cu tot, sa speram.
Cumpariluzii, Anda mi-a dat ideea
Ea a vorbit de ne-inelare si am adaptat expresia la situatia mea (viitoare).
Mintea mea se joaca acum, imi si imaginez cum ar arata in actele oficiale la starea civila, o expresie de genul : dez-inelata, re-inelata, ne-inelata, etc
Apropo de traiectorie limitata. Sau hai sa spunem total offtopic. Am nevoie de un contact de la a ta ruda draga din BBDO.
Cumpariluzii
Moda asta cu inelul cred ca a venit odata cu filmele americane, Lotusule. Ca toate inventiile lor, ne face viata mai complicata
Sunt convinsa ca se poate si multi-inelata, si fost-inelata, si posibil-viitor-inelata si multe altele.
Ntzzz, te cam incurca anonimatul, Cumpariluzii, nu-i asa? Viata e dura.
Mai voua v-a placut mult Lord Of The Rings dupa cate vad.
Ma incurca Anda de ce sa nu recunosc, dar de aia suntem creativi nu-i asa ?:)
Cumpariluzii
Nu am vazut “Lord of the Rings”, nici “Harry Potter”, nici “Matrix”. Nu, absolut nici una dintre parti si nu cred ca le voi vedea in acesta viata
Eu nu sunt “anonima”, prin urmare nu e nevoie sa fiu si creativa. Cum spuneam, n-am nici o intentie de a da peste cineva
Bai nici eu nu am vazut nici una din parti. Credeam ca sunt eu “defect”
Oare reciproca e valabila ? Sunt creativ asa ca e nevoie sa fiu anonim ?
Lasand gluma la o parte. I really need a contact from BBDO. 
De preferinta….creativ 
. Sa merg mai departe, Glazione Rocha ar fi perfect 
Cumpariluzii
Acel inel e important doar daca iti doresti foarte tare asta.Cred insa ca cel mai important este sa te simti bine in pielea ta in ambele situatii.Si cu siguranta cineva poznas cu carlionti aurii ar schimba cu totul importanta ori figuratia vreounui rol.Important este sa ne cunoastem cat mai bine structura fibrei noastre sufletesti si sa stim care-i omul langa care am vrea sa imbatranim frumos.
Nici macar nu mai vreau sa deviez discutia intr-una despre inel, a fost doar un exemplu de nereusita, dintre alte n. Nu neaparat una “legala”, cat una de suflet-pereche. Fara care alte lucruri, alte roluri, devin oarecum imposibile, umbrite sau triste. Multumesc, Adriana, sper sa mai treci pe aici.
Cumpariluzii, asta nu prea e un loc unde sa discut lucruri legate de serviciu, media, publicitate, PR, contacte sau ce mai vrei tu. Si in mod sigur nu ma voi apuca sa vehiculez acum numere de telefon pe aici sau alte chestii “reale”.
Si eu “I really need” multe lucruri, pentru care incerc sa gasesc formularea potrivita cand si daca ma hotarasc sa le cer. Si in mod sigur n-o fac anonim. Come on.
Cumpariluzii
Sunt onorata Anda.Cred insa ca in lumea in care traim,e nevoie de mult mai mult.Atunci cand stim ce putem oferi,trebuie sa stim ce vrem.Totul are un pret,iar bunul nostru cel mai de pret este timpul.(da,timpul,in nici un caz alte valori).Daca totul pare a fi un schimb intre ”a oferi” si a primi ceva similar in schimb,trebuie sa avem taria de a ne ridica de la masa negocierilor atunci cand ceea ce ni se ofera nu este pe masura a ceea ce oferim.Atunci apar de regula cele mai multe surprize.Si chiar e valabil ca trebuie sa fim tare atenti cu ceea ce ne dorim.
Ridicarea de la masa tratativelor e, pentru mine, atat de greu de facut, de parca m-ar trage in jos toate sperantele, asteptarile, visele…Chiar daca am incercat sa fac repetitii pentru ea. O miscare scurta si atat…
Dupa ce pierdem, asa cum ai spus, timp, mult timp, nici nu mai stam la mese la care oferta nu e pe masura cererii. Invatam sa le ochim de departe. Abia astept sa vina momentul asta. Pana atunci, ma pregatesc de negociere.
Intotdeauna cand eram sigura ca voi realiza ceva (important sau nu) am realizat doar atunci cand am fost singura ca voi reusi. Iar alteori, cand aveam toate “datele problemei” am clacat, pt ca am fost nesigura pe mine. Nu trebuie sa iti pui piedici si sa renunti la visele tale, pt ca sa nu risti ca intr-o zi sa iti scape printre degete (n-ai sa mai poti identifica oportunitati, daca pierzi drumul din mintea ta). Si de ce sa plecam capul, de ce altii sa se castige laurii care ni se datoreaza noua? Nu trebuie multa lupta, trebuie doar sa stim cand sa spunem DA si NU. Nu ma simt realizata, stiu ca pot mai mult, dar nu ma strezez, stiu ca am sa obtin cam tot ce vreau, prin forte proprii, dar mai tarziu decat altii, pt ca vreau sa fac lucrurile corect si cinstit. Ai vazut filmul “The Secret”? Il recomand, este extrem de interesant si adevarat.
Mai ales cand sa spunem “nu”, Vivianne. In momentul in care stii cu claritate ce vrei, gasesti cu siguranta mobilizarea, forta si metodele de lupta. Cu atat mai bine daca vrei sa o faci corect si cinstit. Eu am obosit sa port batalii care nu sunt ale mele sau sa-mi imaginez ca vreau x sau y sau z. Per ansamblu, anii trec si nu se intampla nimic special. Dar, pe de alta parte, zau ca nu stiu cam ce as vrea sa se intample sau ce imi doresc pentru mine, deocamdata…
N-am vazut filmul, am auzit de el, dar m-am temut ca e o suita de sfaturi care functioneaza atata vreme cat reusesti sa le repeti obsesiv, ca pe indicatiile unui psiholog. Nu prea cred ca lucruri care vin dinafara te vor determina sa crezi ca lumea e mai buna sau ca esti fericit. Cred ca oamenii sunt pur si simplu diferiti ca structura -unii sunt slabi si predispusi la nefericire, altii increzatori in sine, razbatatori si predispusi la procreere. Voi incerca sa-l vad, dar structura mea s-a cam imunizat la sfaturi. Cred ca unii suntem defecti, pur si simplu.
Buna tuturor…am citit ce ai scris si m-am regasit si eu ca multi altii, cred. Perioade si perioade- viata asta interioara e de vina. Ar fi mult mai simplu daca nu ne-am face analiza si daca nu ne-am condamna pentru ca inca nu avem ce ne-am dorit…desi eu sincer daca stau si ma gandesc chiar nu stiu de fapt ce rol as fi vrut sa joc. Cand esti copil totul are o alta nuanta, e parca mai usor , poate e si faptul ca atunci le descoperi prima data, dupa care o data ce te obisnuiesti misterul incepe sa dispara. Pot sa recunosc ca eu copil fiind, la 24 de ani ma vedeam realizata si poate si cu un copil din visul de a fi “mama tanara”, iar acum sunt inca o fetita si nu o femeie sa ii zic asa, convinsa ca as fi facut fata si responsabilitatii de a fi o mama tanara tanara.
Toate lumea are parte de momente in care isi realizeaza complexele datorita carora nu e idealul de frumusete recunoscut universal, ca nu e nici asa bun nici asa destept pe cat credea dar pana la urma de asta suntem unici- tocmai pentru ceea ce suntem.
Stiu ca era un episod din Sex and the city in care Carrie dupa ce afla ca Mr Big urmeaza sa se casatoreasca are o replica de genul “eu nu pot fi imblanzita, pot doar sa te las sa mergi
alaturi de mine”. Am prietene care zic ca au gasit barbatul cu care vor sa isi petreaca toata viata si le vad asa linistite, in timp ce eu parca sunt obligata sa o tin tot intr-un zbucium si ma tot gandesc daca pe mine o sa ma multumeasca linistea. Mi-e frica ca odata ce o sa ma multumesc sa fie “liniste” in viata mea o sa ma declar invinsa, in sensul ca nu o sa mai lupt pentru individualitatea mea, pentru cresterea aceea ca persoana. Si ca final cred sincer ca daca viata inca te tine “figuranta ” e pentru ca nu te lasi invinsa si izvoarele de putere inca iti sunt pline.
Mi se pare grozav ce scrieti, cum scrieti si ma bucur ca v-am descoperit si eu. Vreau sincer sa iti urez tot ce e mai bun pentru tine.
Si nu e nimeni defect! Esti perfecta si unica prin gafele pe care le faci, pentru zilele in care te simti la pamant si pentru toate lucrurile si gandurile frumoase din viata ta!
Ne place mult fotografia ta !Noi ne-am inchipuit ca esti altfel!Sa ai grija de tine,rasfata-te ,ocroteste-te,cumpara ceea ce-ti place!Am gasit multa sensibilitate la tine si mi-am hranit sufletul atunci cand am avut nevoie.Multe sunt in jurul tau.Poate nu vezi ceea ce cauti.Nu-ti irosi timpul!Nu-ti alimenta supararea!O facem noi suficient.Pentru mine esti unica si apreciez valoarea ta.Mie imi esti de folos.Eu cu ce sa te ajut?
Numarul meu preferat e 24!Inseamna ceva pentru tine ?
Era sfarsitul seriei a doua din “Sex and the City”, Nadina, un moment foarte reusit, cred eu. Mr. Big e incapabil sa-i explice motivul casatoriei lui cu altcineva, “de ce nu eu?” fiind, nu-i asa, una dintre cele mai grele intrebari posibile. Iar Carrie simte ca are nevoie de cineva la fel de salbatic, care sa alerge alaturi de ea. Nu de cineva care n-o intelege pe deplin. Dar…e doar un film
Cum stim, pana la urma casatoria lui nu e tocmai ideala si ei doi ajung din nou impreuna. In viata reala nu e chiar asa. Un “nu” ramane “nu”, sentimentele nu se rescriu, oricat de multe scenarii frumoase am fi noi in stare sa concepem.
Nu stiu daca o sa ne multumeasca linistea (daca afli, sa-mi spui si mie). Viata ma tine in stand-by, vad, sper sa aiba totusi niste planuri cu mine, cat mai am resurse.
Ma bucur mult ca mi-ai scris si ca ne citesti.
Nici nu vreau sa-mi imaginez cum v-ati inchipuit ca sunt, Simona!
Iti multumesc din suflet pentru ganduri, le astept mereu. Sunt cea mai buna pastila violet, pentru mine.
24 inseamna ceva, da, e varsta la care m-am mutat in Bucuresti si, cumva, viata a inceput.
Cu certitudine fericirea ori starea de bine vine din interior nu de la terti.Nu crred ca e loc de capitulare daca ai copii sau esti casatorit ci dimpotriva.Felul in care ne simtin,increderea pe care o avem(sau nu) in noi,determina in procente tare mari calitatea oamenilor”atrasi”langa noi.Sa nu uitam totusi ca noi vedem lumea prin ”ochelari roz” si nu putem aea pretentia ca toata lumea trebuie sa vada bine cu ei.
Ei bine,o litera papata si doua in plus,greseli de tastatura…
Te asteptam cu multa nerabdare!Asteapta postasul!!!Ce zici de un plic violet?Esti foarte frumoasa si foarte tanara.:):D