Luna nouă
Posted by Anda on Apr 9, 2011 in Vise despre viaţă | 43 comments
Foarte mulţi îmi spun că mă citesc de la începuturi, dar că nu au comentat niciodată. Nu se pricep la scris, declară ei. Dar eu nu cred că este nevoie de un talent deosebit pentru a înşira câteva vorbe. Pentru a scrie ce simţi, ce crezi, pentru a povesti ceva prin care ai trecut. Asta mi se pare uşor. Asta pot să fac -să scriu despre mine. Poate din acest motiv mă şi bucur atât când cineva care citeşte se identifică, măcar temporar, cu persoana de printre rânduri. Pentru că ştiu că nu sunt capabilă să scriu altfel decât povestindu-mă, nu prea stăpânesc alte tehnici de a atrage cititorii. Mai trebuie să vorbesc şi despre alţii, la serviciu, dar poate tocmai de asta prefer ştirile în locul reportajului de culoare. Scurte şi la obiect. (Nu cred, prin urmare, că aş fi o jurnalistă strălucită. Scriitoare, nici atât.)
Emily mi-a scris la un moment dat că sufletul ei ia cel mai uşor forma tablourilor. Că se exprimă prin desen şi culoare altfel decât prin cuvinte. Atunci am rugat-o să-mi trimită un astfel de tablou, promiţându-i o poveste pentru el, atât cât m-aş pricepe eu să transform imagini în cuvinte. După ce l-am primit, l-am purtat mult timp în minte, convinsă fiind că, la un moment dat, vorbele se vor aşterne singure. Ceea ce s-a şi întâmplat. Mulţumesc, Emily!
Nu-şi mai amintea nimeni cu exactitate când ajunsese pe insula cu nume de plantă ciudată şi ape verzi-albăstrui în buză. Ea, nici atât. Fusese totuşi cu ani buni în urmă, din moment ce cicatricea lungă şi ramificată, care-i brăzda fruntea şi o parte a scalpului, era greu de observat când se bronza. Şi-o amintea totuşi pe Meme, cea care îi punea pansamente simpatice din frunze şi o ungea cu nişte ciudăţenii urât mirositoare. Şi în căsuţa căreia rămăsese, fix cu vedere la golf. Nu s-a neliniştit prea tare nici când Meme n-a mai fost. Probabil că, precum rana care s-a închis încet, s-a dus şi capacitatea ei de a-şi face griji pentru ceva. Avea totuşi zile când veneau peste ea crâmpeie dintr-o altă viaţă, la care îşi tot spunea că se va întoarce. Într-o zi, când cutia va fi plină.
Învăţă repede să prindă peştele şi să-l prepare în diverse feluri. Şi să se ocupe de grădina lui Meme. Cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea privind în zare şi aşteptând câte o barcă. Nu erau niciodată călători, nimeni nu venea acolo în vizită. De fapt, nici vecinii de insulă nu şi-i prea cunoştea, regulile sociale nu erau scrise de nimeni. Veneau însă bărci ale pescarilor, uneori ale căutătorilor de comori, alteori ale nebunilor care voiau să uite. Ba chiar şi piraţi au venit o dată, dar cam amatori în ale capturilor (deşi unul chiar avea un picior de lemn, furat). Cu unii stătea de vorbă într-o limbă universală, pe cei bolnavi îi îngrijea cu doctoriile ciudate din casă, noaptea urca să le aprindă farul şi îi urmărea cu privirea până se pierdeau în smoala apelor. În schimbul grijii ei, primea uneori câte o perlă. De fapt, orice ar fi primit, strângea şi îi aştepta pe “culegătorii de minuni”, cum îi numea ea, pentru schimb. În timp ajunseseră să o cunoască toţi şi cea mai mare bucurie a ei era să obţină minunile mult-dorite. Le strângea pentru ziua în care vaporul mare-mare, cel care venea o dată la câţiva ani, o va duce înapoi în lumea de care nu-şi amintea decât uneori, rar, în nopţile cu lună nouă, când cicatricea o durea puţin mai tare.
Când luna i se părea răutăcioasă şi ascuţită intra în spuma valurilor, în miez de noapte. În lumina farului, apa avea toate tonurile de verde-albastru, exact ca ochii cuiva de care nu-şi amintea foarte bine. Din lumea de dincolo. Asta avea darul să o liniştească. Să-i dea sentimentul că, la un moment dat, va avea unde să se întoarcă.
-Când zici că ai văzut-o ultima dată?
Bătrânul care se ocupa de far se căznea să se trezească din aburii beţiei de după-amiază. Nu înţelegea cine sunt cei doi bărbaţi nou-veniţi, păreau aşa, un fel de turişti. Habar nu avea cine îi trimisese la el.
-Eu…hm…eu n-o cunoşteam.
-Dar erai mereu pe urmele ei.
-Nu…n-a fost aşa. Doar noaptea…
-Cum noaptea?
-Nu înţelegeţi…eu…nu voiam decât să o desenez…în nopţile cu lună nouă intra mereu în valuri…
-De ce voiai s-o desenezi? întrebă bărbatul cu ochii de culoarea mării. Cel care tăcuse până atunci.
-Încercam s-o desenez, dar n-am reuşit niciodată aşa cum voiam. Aşa că încercam iar şi iar. Pentru că era ceva ciudat cu femeia asta, care nici măcar frumoasă nu era. Ştia că o urmăresc, odată m-a întrebat dacă nu mi se pare că luna nouă râde de noi, aşa ascuţită şi rea cum e. Apoi şi-a scuturat pletele şi s-a pierdut în spuma apelor. Zicea că au cea mai frumoasă culoare din lume. Nu mai ştiu când am văzut-o ultima dată. Într-o noapte cu lună rea n-a mai apărut. N-a mai văzut-o nimeni de atunci.
Cei doi bărbaţi intrară în căsuţa de lângă golf. Era plin de praf şi de pânză de păianjen, dar ordine. Totul rămăsese neatins, de parcă cea care locuia acolo urma să lipsească doar câteva minute. Pe o măsuţă de lângă pat găsiră o sticlă de parfum albastră, goală, şi o carte de Balzac îngălbenită, cu colţurile paginilor răsucite. Deschisă şi cu faţa în jos, ca şi când cineva tocmai citise un fragment înainte de culcare. Lângă ele, o cutie de lemn ferecată. Capacul putrezit pocni la prima forţare. Cutia era aproape plină cu mărgele albe de diverse mărimi, de sticlă, de lemn, de plastic. Desperecheate, fără valoare.
43 Comments
Leave a Comment
Vreau sa cred ca e un inceput.Ca vom afla ce s-a intamplat cu ea,ca va gasi un rost.Foarte frumos,sensibil si cu amprenta ta sufleteasca.
Anda, frumos ai asezat cuvinte desprinse din tablou si el frumos, asternut de maini ce le cunosc. Emily, te salut si aici la Anda si ma bucur ca am apucat sa vad si eu din ceea ce faci tu. Stiu ca am mai discutat despre asta, asa la cafele si ciocolate calde, dar n-am vazut niciodata. Na, acuma am trait-o si pe asta si desi nu am nici cea mai vaga sclipire de critic de arta, ceva din sufletul meu imi spune sa-ti spun, sa continui sa asterni panze fermecate
Anda m-ai lasat fara cuvinte si m-ai impresionat deopotriva si ma simt rasfatata azi..ce cadou fara de pret mi-ai facut…Foarte frumoasa povestea scrisa cu atata talent de un suflet frumos….M-a onorat propunerea ta .iar acum sunt fara cuvinte…Ma gandesc ce frumos e ..cand oamenii se pot exprima fiecare in felul lui..cat mai frumos cu putinta..daca am cauta fiecare in noi ce avem mai bun..si-am darui..pentru a privi.pentru a citi.pentru a simti..pentru ca totul sa fie mult mai frumos..ce frumos..
E adevarat ca eu cel mai bine simt ca ma exprim prin culoare..cand pictez imi exprim cel mai usor tot ce simt..si cum simt. Prin culoare spun cel mai usor..te iubesc..si cel mai frumos..si intr-un fel si peste timp..pentru ca arta ramane o marturie la poarta vesnicie a sufletului nostru..o declaratie de dragoste facuta intr-un timp peste timp..celui carui ne-a fost muza si o mangaiere de suflet tuturor privitorilor..ramane o stare..un vis…si da,tabloul e o declaratie de dragoste pentru cel pe care-l iubesc..cu gandul la el..am creat,am pictat..am vibrat..E un TE IUBESC mare pentru cel din sufletul meu…pentru el..
pentru ca ma face sa pictez de cand il stiu.cu cele mai frumoase culori..pentru ca-l iubesc asa cum e ,pur si simplu..pentru ca-l iubesc pentru tot ce e el..il iubesc cu cele mai frumoase culori..si cu cele mai frumoase cuvinte.Chiar daca nu vei citi vreodata randurile astea..Te iubesc,Alex,Te iubesc!
Sunt curioasa ce stare va creaza tabloul fiecaruia dintre voi care-l priviti..ce simtiti..e un fel de a sta de vorba cu oamenii prin culori..eu exprim prin culori..ce voi puteti exprima prin cuvinte..m-as simti onorata sa exprimati aici ce va transmite..privindu-l ..
Anda-ti multumesc cu fiecare bucata de suflet pentru cadoul pe care mi l-ai facut..pentru ca ai scris atat de frumos…pentru ca azi m-ai facut fericita!
Anda ,fara cuvinte,m-ai facut fericita si mi-ai demonstrat inca o data ca pe mine doar lucrurile ce tin de spirit ma fac fericita!
Emily, ochii mei vad o femeie frumoasa; frumoasa si trista. A facut dragoste cu iubitul ei, iar acesta a plecat. A ramas asa, parca a nimanui, privind indelung pe fereastra dupa el. Probabil ca afara ploua albastru, cu tunete si fulgere. In casa e cald, in semineu arde bland un foc. Si dupa ce il va fi condus cu privirea pana ce el va fi devenit doar un punct micut, ea se va fi intors si cuibarit intre cearceafuri. A ramas doar ea si insingurarea ei…
Sunt onorata sa te cunosc, draga Emily, si ma bucur ca ai consimtit sa-ti imparti cu noi creatiile tale. Acest gest este la fel de valoros ca a femeilor minunate de aici care-si dezvaluie cate putin din suflet prin cuvinte. Iar un tablou cu o poveste este un regal. O tratatie nemaipomenita pentru sufletele noastre insetate de frumos.
Parerea mea e ca tabloul tau a surprins intr-un fel superb eternul feminin. Femeia ta emana atata gingasie, senzualitate, vulnerabilitate, tot ce ne facem sa fim femei. Iar ideea de a o picta cu spatele e foatre interesanta, chipul oricarei femei poate sa se reflecte in apele oglinzii, sau ale marii, insa nu stiu de ce, femeia aceea ma face sa-mi doresc sa fie imaginea mea regasita in oglinda cand intoarce capul. Nu sunt vreun critic de arta, asa ca nu este parerea unui avizat, doar a unei femei fermecata de atata frumusete.
Si ziceai ca nu esti nici scriitoare nici jurnalista, Anda draga…eu cred ca articolele din revista si povestea de mai sus. Nu zic ca putina modestie nu strica, dar in cazul de fata nu se aplica. Scrii minunat si sunt sigura ca vor fi multe pareri ca a mea.
Nu pot decat sa ma inclin in fata unor talente ca ale vostre si sa ma bucur ca am avut privilegiul sa va intalnesc in lumea aceasta virtuala, pentru ca imi bucurati sufletul meu de muritor de rand.
Dorulet, nu stiu sigur ce s-a intamplat cu ea. Doar ca, in felul ei, era fericita.
Lotus, ma bucur tare mult ca am reusit sa intermediez legatura asta, intre cuvinte si panze fermecate.
Aura, si pentru mine a fost un moment magic acela in care am vazut prima data opera lui Emily. Recunosc ca i-am propus cu sfiala acest “joc”, nu stiam cum va reactiona. Nicidecum ca vom atrage atatea alte suflete in schimbul nostru. Cat despre mine, nu e vorba de falsa modestie. Jurnalismul este si profesia, si ocupatia mea. Iar scrisul, o pasiune. Cred ca asa stau lucrurile. Spuneam doar ca nu sunt “stralucita”. Vor exista mereu jurnalisti si scriitori al caror talent sa ma faca sa raman muta de uimire. Iti multumesc mult pentru gandurile tale, pentru vorbe, pentru tot.
Emily, cred ca e cel mai insemnat lucru din lume sa faci pe cineva fericit, macar o clipa. Daca prin scrisul meu am reusit asta, atunci inseamna ca viata asta nu e total lipsita de sens. Nu pot decat sa fiu fericita la randul meu. Este si pentru mine prima incercare de acest fel. Sper sa ramana cumva in sufletele amandurora si, poate, sa ne intoarcem la povestea asta in cuvinte si culoare in zilele cand vom dori sa ne simtim rasfatate din nou. Sau fericite.
Anda iti multumesc din nou pentru privilegiul de a ma simtii rasfatata de cuvintele tale frumoase,de a ma simtii fericita.Cu siguranta ca lucrurile astea care te fac sa zbori cu o singura aripa.care-ti ofera momente de rasfat si regal pentru suflet,raman acolo pentru o viata in suflet ..iar in momentele de tristete te ajuta ,iti mangaie sufletul si treci mai usor peste toate.Putem sa facem din cand in cand un moment special si sa rasfatam sufletul cititoarelor si cu scris si cu culoare in acelasi timp..si sa le rugam sa aiba curajul sa scrie tot ce simt .cand privesc ..cand citesc… Scriam si pe blogul lui Alice ca ieri faceam un exercitiu de imaginatie..si ma gandeam ce as picta cu gandul la fiecare dintre zeitele de aici cand le citesc…ce-mi imaginez…ce simt..ce-mi inspira..si fiecare pe rand ar fii in felul lor un regal de culoare..de suflet….si intr-o zi printre panze si culori…din suflet..pentru suflet…am sa astern pe panza rand pe rand..ceva ce ma inspira la fiecare dintre voi..cum va vad eu in culori..atunci cand va citesc in cuvinte…si cred ca ar fii splendid…pentru fiecare dintre voi..sa va regasiti in culori..asa cum va vede un artist..atunci cand va citeste in cuvinte..asa cum va vede..asa cum va simte …Ce parere aveti..v-ar placea sa va regasiti sufletul pe o panza..?
Frumoasa poveste Anda, te pricepi, desi o negi. Trebuie doar sa-ti lasi imaginatia sa umble pe unde are chef. Uite, culorile lui Emily te-au ajutat
Anda mi-ai adus atata bucurie in suflet..Ma simt onorata si rasfatata…ma simt fericita!Oricand mai vrei putem sa mai facem un exercitiu ca asta in care scrisul se impleteste cu culoarea..unde tu poti exprima in cuvinte ..ce eu pot exprima in culori…Am sa strang in suflet rand pe rand toate emotiile pe care mi le starnesc cuvintele voastre frumoase si am sa exprim in culori ce voi exprimati in cuvinte…Va fii la un moment dat un regal de suflet cu cele mai frumoase cuvinte si cu cele mai frumoase culori sa va hraniti sufletul cu atata frumos si sa va regasiti sufletul in culori,in cuvinte.
Anda, inainte de orice, da-mi voie sa te salut si sa iti spun ca abia azi citesc primele tale randuri. Citesc in randurile afisate o sensibilitate aparte, maiestrit prezentata. Tabloul prezentat sunt sigura ca te-a ajutat. Imi plac povestile, mi-au placut mereu si am convingerea ca voi reveni adeseori pe blogul tau pentru a cauta, asa cum spunea Emily, frumosul din lume.
Emily, superb tabloul, superba declaratie de dragoste. Iti doresc ca sufletul tau sa fie recompensat pentru toata imensa iubire pe care o ofera. Minunata lucrare imi dezvaluie fiinta deosebita care esti, draga Emily si pe care sunt magulita ca am cunoscut-o in imprejurari atat de speciale si sensibile.
Anda si Emily va multumesc. Dupa amiaza de azi a devenit neasteptat de frumoasa.
E o femeie pustie, extrem de frumoasa in oboseala ei dupa o noapte petrecuta cu ochii in departare…asteptandu-l sa vina, sau asteptand un semn. Orice. O femeie cu sufletul rascolit ca si cearceafurile dintre care tocmai s-a ridicat, o femeie care-si dezgoleste nu doar trupul, ci si sufletul, pentru ca nu mai are nimic de ascuns. O femeie eliberata de orgolii, de sfidare, de rautatile lumesti. O femeie al carei suflet este acum la fel de frumos si de curat precum trupul…si asta din iubire.
Minunat tablou, draga mea Emily, nesfarsite puncte de reflectie gasesc in el. Si, desigur, o parte din sufletul tau frumos
Emily, mai facem un astfel de duet cand vrei tu. Si, daca ne vom intalni vreodata, procedam invers: eu iti spun povestea mea, iar tu o colorezi pe panza. Ce zici? In mod sigur as fi fericita sa-mi regasesc sufletul intr-un tablou, prin maiestria ta.
MR, iti multumesc. Marturisesc ca la inceput mi s-a parut…tare dificil. Ca de fiecare data cand trebuie sa scriu pe o tema.
Moi, ma bucura enorm vizita ta. Te-am mai citit. Si eu cred ca trebuie sa facem o rupere din real pentru astfel de povesti. Poate ca voi mai incerca, e sanatos pentru suflet. Macar pentru a crea dupa-amieze senine, daca nu pentru altceva.
Frumusetea si tristetea se impletesc in acest tablou si ma coplesesc… O femeie al carei suflet a obosit sa mai caute… dar oare ce sa caute? Sa isi caute fericirea in fata meschina a lumii…Ea isi intoarce spatele catre lume, catre cei care i-au facut atata rau fara sa le pese de sufletul ei firav si atat de plin de iubire, ea nu isi intoarce fata de la el caci stie ca el nu are cum sa o raneasca… Si totusi… si totusi … si totusi…
Anda imi onoreaza sufletul propunerea ta.Cu mare drag si emotie as asterne pe panza tot ce inspiri ..tu..tot ce-mi inspira povestea ta ,spusa de tine cu cele mai frumoase cuvinte ca apoi sa pot s-o asez pe panza cu cele mai frumoase culori in care se vor regasi bucati de suflet petru suflet,pentru tine.Iti multumesc pentru acest regal de culoare si de cuvinte!Am mai vazut de atatea ori oameni privindu-mi tablourile,am zarit in privirile lor anumite tresariri sau emotii..dar niciodata nu am mai trait un astfel de sentiment..sa vad asternute in cuvinte in cele mai frumoase cuvinte tot ce trezeste in sufletul privitorului un tablou de-al meu..ce intelege..ce simte..si e un exercitiu de suflet atat de special si frumos..si pentru asta am sa-ti multumesc pentru o mie de vieti! Va invit pe toti cei ce cititi si priviti..sa spuneti ce simtiti!
Eu am crescut crezand in puterea magica a cuvintelor. Convinsa fiind ca, daca torn in cuvinte suficient de real, de sincer, de atent tot ceea ce simt pot muta muntii din loc. Si, asa cum am mai spus-o de multe ori, ca pot schimba inimi si intoarce oameni din drum. Cuvintele nu au chiar o forta magica. Noi suntem cei care le-o dam, prin felul in care le filtram prin noi insine. Ma bucur ca prin intermediul blogului meu ai ocazia sa vezi, in cuvinte, panzele tale transpuse prin sufletele privitorilor.
Minunat, dar foarte trist.
Emotionant….simplu, de o frumusete nesfarsita…
Va multumesc fiecareia dintre voi pentru pareri,pentru fiecare gand,pentru ca v-ati facut timp pentru o clipa sa cititi.sa priviti sa scrieti in cuvinte atat de frumoase ce simtiti!Multumesc Anda,multumesc Alice pentru acest regal de cuvinte,de culori ,de emotii..multumesc fiecareia dintre voi pentru tot!
Emily, cum ar spune Andi Moisescu, ma inclin!
Desenul tau mi-a transmis un zambet, unul mare de tot. Nici nu ai idee. As putea sa-ti spun mai multe povesti legat de el, imagini care mi-au trecut prin fata ochilor si am avut tendinta de a intoarce privirea dupa ele.
In primul rand m-a dus cu gandul la Paradiul de dupa cult al lui Llosa, la picturile lui Gauguin… si nu neaparat la ceea ce desena el (femeile lui nu imi par nici pe departe atat de reale ca femeia ta) ci la locatia aceea exotica in care si-a pictat caopodoperele. Da, la Tahiti. Felul in care ai desenat voalul in jurul ei imi da senzatia de briza a marii care patrunde in camera… povestea Andei mi-a intarit senzatia. Parca s-au combinat cuvantul si culoarea si a iesit… luna noua.
In al doilea rand este pictura in sine, spatele femeii. Ma fascineaza. Acum niste ani, pe cand mai desenam am gasit intr-o revista un desen in creion, o femeie care tocmai iesise din baie si statea pe pat cu spatele. Avea un spate perfect si parul lung si negru. L-am desenat si eu. L-am desenat intai pe un carton si apoi pe sticla… il am si acum. Ma fascineaza pur si simplu…
Te felicit din toata inima pentru talentul tau si mi-ar placea sa vad mai multe din operele tale…
Anda, si eu ma lovesc de aceleasi remarci, “nu ma pricep la scris”, “nu am timp, dar te citesc zilnic” etc. La inceput ma suparam, cum de tocmai prietenele mele bune sa nu comenteze… In timp mi-am dat seama de un lucru, ma citeste multa lume, insa fiecare reactioneaza in felul propriu. Unii prin viu grai, altii pe messenger, unii cu un like pe FB. Se mai opresc si cu cate un comentariu in blog. Prefer sa o faca din proprie initiativa cand se simt bine si nu ca as pune eu piciorul in prag.
Hai ca m-am intins la povesti
Andres
*Paradisul de dupa colt! s-a facut tarziu, iertare
Andres,ma bucur mult ca-ti place ca trezeste emotii iar felul in care ai scrris ma face sa ma inclin si eu in fata cuvintelor tale atat de frumos asezate incat sa fie aici sub toate formele un regal de cuvinte si de culoare,Iti multumesc ca ai poposit aici, ca ti-ai facut timp sa-ti spui parerea.E foarte interesant sa vad aici ce emotii starnesc tablourile mele..ce simt oamenii cu adevarat atunci cand privesc .
Anda iti multumesc inca o data pentru cadoul asta fara de pret!
Emily, un blog nu ai? O casuta virtuala in care sa expui…
Simone, Cri, Danielaz, Cricri, va multumesc ca ati privit tabloul, ati citit vorbele si ati lasat un semn al trecerii voastre pe aici.
Andres, se pare ca ne-am gandit amandoua la briza marii
Tabloul m-a dus cu gandul si la un minunat film al lui Julio Medem, “Lucia y el sexo”. De fapt, toate filmele lui au ceva de poveste, dar acesta in special. Nu stiu daca l-ati vazut…
Emily, te mai astept, cu drag!
Andres nu am un blog pe tema asta ..dar stiu ca ar trebui sa ma promovez si pe partea virtuala..dar eu ca si majoritatea artistilor mai mult cu culorile decat cu internetul..dar promit sa ma organizez un pic si sa-mi fac..Eu cu tablourile expuse in galerii ma impac mai bine..dar am sa-mi fac si in spatiul virtual un loc doar al meu sa va pot arata voua o parte din mine..Cred ca in fiecare panza pe care am pictat-o am lasat negresit o bucata de suflet!Multumesc Anda pentru invitatie si-ti promit ca am sa te incant si cu alte panze pline de culoare si suflet !
In continuare cred ca scrii minunat. Ce sa-i faci, ti-ai castigat un fan:). Mie-mi place felul acesta ancorat in realitate si plin de umor uneori, autoironic si sarcastic pe alocuri (asta chiar imi place cel mai mult!!). Am constatat ca avem multe trasaturi in comun,printre care luciditatea si pragmatismul care ascund sensibilitatea bine sub ele
, de aceea ma regasesc in textele tale. Cred ca stiu si de ce spui despre tine ce spui pentru ca ai un acut simt al realitatii si o sinceritate deplina cu tine insati care nu-ti permite sa te inseli singura, ci iti ofera o clara ierarhie a valorilor tale intrinsece, ca sa stii exact unde te plasezi. Logic, nu? 
Dupa cum iti spuneam, imi place mult sarcasmul tau. Ajunsesem la exasperare explicand ce-am vrut sa zic cand “ma lua gura pe dinainte” la nervi, iar numarul antipatiilor create de neintelegerea deplina a spuselor mele le-am uitat. Deci,
Ce mai avem in comun? Calatoriile. Imi place mult si mie sa calatoresc. Si…Parisul. Cu asta mi-ai atras atentia. Nu l-am vizitat decat o data, dar m-am indragostit iremediabil si visez mereu sa ma intorc acolo, ca si cum m-as intoarce acasa. Nu stiu de ce.De altfel, sunt francofona si francofila
A bientot!
Autoironia e preferata mea, Aura. Nu zic, uneori mi-e teama sa nu deschid prea tare cutia cu opinii sarcastice in privinta vietii (constat ca si daca nu tintesc spre cineva anume, multi se simt lezati si nu asta e scopul blogului). Ii mai ridic din cand in cand capacul. In rest, ofer eu insami suficient material
Cat despre calatorii, inspirata si de “Andiamo”, cred ca voi mai pune aici in curand povesti mai mult sau mai putin imaginare petrecute in alte tari. Le-am scris mai demult, dar nu au aparut aici niciodata. Nu sunt inca decisa in privinta lor, nu ma mai reprezinta in totalitate.
Eu sunt francofila, cat despre limba, mai inteleg cate ceva (in special daca citesc). Tot imi propun de n ani sa o pun la punct. Poate vara asta va fi de bun augur
Calatorie placuta si…ganduri bune!
Anda, nu am vazut Lucia, dar pare interesant… L-am trecut pe lista
Emily, cu siguranta trebuie sa isi faci blog, ceva. Lumea trebuie sa te cunoasca!
Andre,promit sa-mi fac!Va imbratisez zeite dragi!
Emily este sefa mea si desi sefii de regula n-i vorbim de rau pentru mine ea este cel mai frumos om pe care-l cunosc si nu spun cuvinte frumoase ca s-o perii cumva si cred ca toti cei care o cunosc imi dau dreptate.Ma simt priveligiat pentru ca sunt unul dinre oamenii care se bucura de tot frumosul pe care il creaza zi de zi,de frumusetea ei ,de sufletul ei din care daruieste tuturor zi de zi fara a cere ceva inapoi. .Cunoscund-o stiu ca -si lasa cate un pic din sufletul ei in fiecare tablou iar talentul ei extraordinar e cu atat mai vibrant cu ca reflecta prin culori toata frumusetea din sufletul ei.Aici cred ca este doar o picatura de frumos din ce poate creea ea..are lucrari splendide ca si aceeasta de la care nu mai poti sa-ti desprinzi privirea si care te transpun prin forta culorilor ,a emotiilor pe care le transmit intr-o alta lume magica,de poveste.
Desi e prima data cand intru pe acest site ,prima data cant te citesc Anda.am ramas placut surprins de ce stare mi-a lasat in suflet povestea scrisa de tine pentru acest tablou una magica,dintr-o alta lume iar eu impresionat profund de felulul in care-ti asezi sufletul in cuvinte astept sa citesc o carte scrisa de tine.
Emily,sper sa nu te superi pe mine ca mi-am aruncat o privire peste ce citeai daca tot ai lasat leptopul deschis aici fara sa-ti zic..si am avut bucuria sa te descopar si aici.sa vad cum oamenii iti admira lucrarea si intr-un spatiu virtual nu numai in sali de expozitii.cum emotionezi oamenii cu frumosul din tine peste tot pe unde treci.Emily.esti cel mai frumos om pe care-l stiu ,cel mai frumos cu putinta.Anda ma inclin in fata voastra doua talente ce v-ati intalni pentru a incanta oamenii cu frumosul pe care-l creati!
Ma bucur ca azi din intamplare,v-am descoperit .si mi-a placut ce am gasit si am sa revin cu drag sa citesc,sa privesc!
Ianis a fost o surpriza placuta sa te gasesc aici si-ti multumesc pentru cuvintele frumoase,pentru ganduri!Va multumesc tuturor pentru ce mi-ati scris,va multumesc din suflet!
Anda te imbratisez pentru tot!O zi de poveste sa ai!
Ianis, m-am bucurat si eu sa am ocazia sa cunosc prin intermediul blogului oameni minunati si talentati, cum este Emily. E una dintre micile “fericiri” de fiecare zi, necesara pentru reincarcarea cu energie si speranta. Ma bucur ca ti-a placut povestea. Tabloul, intr-adevar, te transpune intr-o alta lume. Eu doar am descris ce am vazut. Te mai astept, cu drag.
Emily, noi ne mai citim curand!
Hristos a inviat! Anda, am intrat doar sa te salut si sa-ti doresc lumina in continuare
Iti multumesc mult pentru gandul bun!
Hristos a inviat! Sper ca ai petrecut bine de sarbatori…astept cu nerabdare sa te citesc mai departe…
Anda ? Totul merge asa cum trebuie ?
Cumpariluzii
Ma bucura mult mesajele voastre, revin curand cu ganduri mai vechi sau mai noi…
Spre rusinea mea, nu mai prea “rasfoiesc” blogurile din lista mea, de fapt, blogurile in general…dar cand iti citesc randurile ma cuprinde un sentiment placut care declanseaza “ganduri mai vechi sau mai noi”, ca sa te citez….si o dorinta arzatoare de a le exprima. Poate tocmai pentru ca postarile tale sunt atat de personale.
Toate cele bune
Carmen, de cate ori imi scrii ma faci sa-mi fie dor de gandurile mele mai vechi si mai tinere si de voi. Si tot n-am ajuns in Sibiu…Te imbratisez!