Etape (and we go on)
Posted by Anda on Jan 22, 2012 in Viaţa reală | 14 comments
Când am început să scriu pe acest blog, acum aproape doi ani şi jumătate, încheiam definitiv un capitol copleşitor pe plan personal, iar profesional făceam o schimbare de registru de care mă temeam, dar la care şi visasem cumva ani buni. Nu ştiam ce-mi va aduce, dar oamenii mai “trăiţi” decât mine spun că asta e viaţa, plină de necunoscute necontrolabile uneori (de fapt, mereu, dar iluzia că totul depinde numai de noi prinde aripi mai zdravene câteodată). Toate poveştile scrise de atunci aici m-au frământat, m-au bucurat, m-au rănit, m-au marcat sau mi-au dat de furcă la un moment dat. Sigur că subiectivismul e mai mereu pregnant, n-am intenţionat să fac un exerciţiu de jurnalism “ca la carte”. La fel şi doza de ficţiune. Totul a fost…”aproape” adevărat. Aşa am simţit a le spune pe toate.
Iar acum…tot la final şi început de drum mă aflu. Profesional, închei în curând o etapă cu investiţii (multe) şi cu satisfacţii (pe măsură). Mi-am depăşit nişte limite (în special în privinţa încrederii în mine), am muncit fără să simt (ceea ce o însemna că faci totul din suflet?!), m-am legat tare de nişte oameni şi mi-am dorit, copilăreşte, să nu se termine niciodată-niciodată. Uneori glumesc spunând că sufletul meu e neîncăpător şi toate lucrurile pe care le iubesc stau în el grămadă, iar când ceva inevitabil mai trebuie să dispară de acolo, o face provocând daune majore în jur… Personal, iau oamenii aşa cum sunt şi nu mai încerc să-i determin să joace în piesa mea. Nu mai sunt atât de înverşunată şi nici nu mai scriu texte cu scopul de a-i face să pară meschini sau de a-i lovi rău. Poate am mai crescut (nu mi-am pierdut, totuşi, cheful de “nou”).
Blogurile Tango s-au schimbat şi ele. Mă simt uşor depăşită şi cumva intimidată. Cei care mă cunosc ştiu că în “viaţa reală” nu-mi place să vorbesc despre ceea ce scriu, că mă fâstâcesc, că în general nu încerc să-mi fac blogul prea popular. Cu toate astea, una dintre marile mele bucurii e să citesc ceva scris de o persoană necunoscută, care a ajuns aici întâmplător şi s-a oglindit în sau printre rânduri.
M-am gândit mult la toate astea. Cred că e momentul asumării 
Ceea ce nu înseamnă că nu voi mai scrie lucruri “aproape” întâmplate (următoarea postare va fi chiar de aşa natură) sau că nu voi mai povesti despre cărţi, filme sau călătorii. Vor fi toate acestea. Dar cred că şi multă viaţă reală, aşa cum e ea. Trăită, sper eu, privind cât mai puţin în oglinda retrovizoare.
(sursa foto: http://observando.net/)
14 Comments
Leave a Comment
Anda draga, iti doresc sa ai un an asa cum vrei, cu intamplari traite frumos.
p.s. Sa stii ca de cand am citit ca iubesti avioanele, aproape de cate ori vad un avion, ma gandesc la tine…
Anda, oricat nu ne-am dori, viata se schimba mereu. Si mai mereu nu depinde de noi acest lucru. Deseori ne complacem in dulcea rutina decat sa schimbam ceva.
In ceea ce ma priveste, imi place sa citesc despre ”lucruri (chiar) intamplate”, intrucat probabilitatea de-a ma regasi in ele este mai mare…
Asadar ai in mine un cititor fidel, chiar daca nu las intotdeauna un semn!
Anda, perfect
Am simtit tot ceea ce ai scris tu ca fiind un punct de rascruce, un nod, o noua directie. Si atunci nu pot zice altceva decat sa ai drum bun
Iti urez sa ti se-ntample toate asa cum le doresti…eu ma bucur ca te-am intalnit. Imi place cum scrii si sper s-o faci si in continuare, cat mai des.
Anda,
Am gasit in scrierile tale bucati de suflet. Asa cum ai scris de fiecare data, ai reusit ceea doar un scriitor autentic reuseste, sa bata la usa mintii si inimii cititorului, iar acesta, dupa ce i-a deschis, sa-si doreasca sa nu mai plece niciodata. M-am regasit de atatea ori in emotiile ce le-ai impartasit, m-am incurajat de la tine, m-am ridicat sprijinita de tine. Asa ca te astept cu drag de fiecare data.
Draga Anda
Astept, cu mare, mare dor de cuvintele tale.
Anda,astept intotdeauna cu emotie postarile tale, asa cum le astept si pe cele ale Deliei…
Soarele, in oglinda retrovizoare,pare intotdeauna mai frumos decat in realitate.L-am privit deseori.
Intamplari, asumari, decizii, drumuri.. dintr-o frumoasa increngatura de ite ia forma o viata. Nu conteaza decat sa fie asa cum ti-o doresti.
Cheers to new beginnings hon’!
Pentru o fractiune de secunda am simtit un fior rece, prevestitor de ceva…am crezut c-o sa citesc si o sa aflu ca renunti. La noi, la tine. Dar nu, slava domnului. Asumare? Ok. Ce mare ai crescut,draga mea!
Ma bucur atat de mult ca te-ai intors! In aproape toate postarile tale am regasit cu uimire si emotie cate putin din mine. Le astept..
MI-E DOR DE TINE,DOR,DOR ,DOR !!!!
Asta-i chestia, ca tu oferi si eventual dai fara sa ceri ceva la schimb si intotdeauna cand faci asta, de fapt primesti numai ganduri bune, scapand concomitent de toata negativitatea pe care o intalnesti zi de zi, la tot pasul… Un fel de schimb bioenergetic de vis…Chiar si acum, aici in revistatango.ro…In timp ce la tine’n b(ar)log este asa placut, liniste si pace… tu zambind suav te tot scuzi ca nu poti oferi mai mult, coclaurile virtuale vecine par superinfestate de patimi extreme. Ce imi place, este ca tu ramai tu insati, ai fost mereu asa… iar asta, din punctul nostru de vedere, conteaza cel mai mult… Simt ca vreau sa te felicit pentru candoare si pentru locul asta minunat in care stii sa zambesti fara sa obligi…
Am citit cu mare drag randurile voastre. Va multumesc (inclusiv pentru trecerile in care nu lasati niciun semn). Ma bucur ca v-am intalnit asa, virtual (chiar real pe unii dintre voi), si ca ati sesizat momentele mele de rascruce -multe si pe toate planurile, in ultima vreme. Va astept si eu, sa ne continuam drumurile
Dante, blogul chiar e locul meu de suflet, iar scrisul si mesajele pe care le primesc un fel de terapie. Nu sunt toate gandurile venite inspre mine bune, dar asta nu ma mai intristeaza ca la inceputuri. Le ignor si imi vad de drumul meu. Inevitabil, inainte. Inca imi mai notez sa nu uit sa zambesc
Multumesc.